ANAMNEZĂ s. f. 1. Reamintire a ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existență anterioară. 2. Totalitate a datelor pe care medicul le obține interogând bolnavul cu privire la apariția și evoluția bolii de care suferă, la antecedentele ei etc. – Din fr. anamnèse.

anamneză sf [At: DEX² / Pl: ~ze / E: fr anamnèse] 1 Reamintire a trăirilor pe care sufletul le-ar fi cunoscut într-o existență anterioară. 2 Totalitate a datelor pe care medicul le adună interogând bolnavul asupra apariției și evoluției bolii de care suferă, asupra antecedentelor ei etc.

ANAMNEZĂ s. f. 1. Reamintire a ideilor pe care sufletul le-ar fi cunoscut într-o existență anterioară. 2. Totalitatea datelor pe care medicul le capătă interogând bolnavul cu privire la apariția și evoluția bolii de care suferă, la antecedentele ei etc. – Din fr. anamnèse.

ANAMNEZĂ¹ s.f. (Med.) Descriere a antecedentelor unei boli, înșirare a bolilor de care a suferit un bolnav. [< fr. anamnèse, cf. gr. ana – înainte, mnesis – memorie].

ANAMNEZĂ² s.f. 1. (La Platon) Amintire a ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat în existența sa antepămînteană. 2. Rugăciune care se face în timpul unei mise la catolici. [< fr., gr. anamnesis].

ANAMNEZĂ s. f. 1. (la Platon) explicare a cunoașterii prin reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existență anterioară. 2. rugăciune care se face în timpul unei mise la catolici. 3. totalitatea antecedentelor unei boli, obținute de medic prin interogarea bolnavului. (< fr. anamnèse, gr. anamnesis)

ANAMNEZĂ f. Descriere a antecedentelor unei boli de care a suferit un bolnav. /<fr. anamnese

!anamneză (desp. -nam-ne/-na-mne-) s. f., g.-d. art. anamnezei; pl. anamneze

anamneză (-nam-ne / -na-mne-) s. f., g.-d. art. anamnezei

anamneză s. f. (sil. mf. -mne-), g.-d. art. anamnezei