ANALITISM s. n. Faptul, însușirea de a fi analitic. – Analitic + suf. -ism.

analitism sn [At: DEX² / Pl: ? / E: analitic + -ism] 1-2 Caracter a ceea ce este bazat pe analiză (1, 4). 3-4 Caracter a ceea ce procedează prin analiză (1, 4). 5 Spirit analitic (6).

ANALITISM, s. n. Faptul, însușirea de a fi analitic. – Analitic + suf. -ism.

ANALITISM s.n. Faptul, însușirea de a fi analitic. [< fr. analytisme].

ANALITISM s. n. faptul, însușirea de a fi analitic. (< fr. analytisme)

ANALITISM n. Caracter analitic. /<fr. analytisme

analitism s. n.

analitism s. n.

analitism s. n.

ANALITISM s. n. (< analitic, cf. fr. analytique, lat. analiticus + suf. -ism): calitate a unei limbi de a exprima anumite valori sau relații sintactice, în cadrul propoziției, prin intermediul morfemelor flexionare analitice, care nu fac corp comun cu părțile de vorbire pe care le însoțesc (pentru limba română: articolul hotărât proclitic lui, articolele nehotărâte, articolele posesive genitivale, articolele demonstrative adjectivale, adjectivele calificative proclitice, verbele auxiliare morfologice).