amurgit², ~ă a [At: ODOBESCU, S. II, 246 / Pl: ~giți, ~e / E: amurgi] Învăluit în amurg.

amurgit¹ sn [At: HEM 1116 / Pl: ~e / E: amurgi] 1 (Rar) Amurg. 2 (Reg; îlav) Pe ~ La vremea amurgului.

AMURGÍT¹ s. n. Amurg. Fiece amurgit liniștit Șoptea despre sîngele și sudorile Norodului schingiuit, jefuit. DEȘLIU, G. 37. Apoi treceau oamenii care se întorceau de la lucru și cîntecele lor umpleau amurgitul. SADOVEANU, O. I 288. Să-mi răcoresc viața la un amurgit de sară. VLAHUȚĂ, P. 47. ◊ Loc. adv. În (sau pe la) amurgit = cînd se îngînă ziua cu noaptea, la vremea amurgului. Să văd codrul plin de-areți Și cîrlanii cum s-alungă; Iar în amurgit, la strungă, Să mulg laptele-n găleți. COȘBUC, P. II 167. Cînd fu pe la amurgit, întîlni un om. ISPIRESCU, L. 321.

AMURGÍT², -Ă, amurgiți, -te, adj. învăluit în amurg. (Fig.) Nu-mi faceți dar, vă rog, o vină de a fi căutat să descopăr de pe zarea amurgită a trecutului, din ceața brumoasă a prezentului, o falnică lumină pentru viitorul artelor romîne! ODOBESCU, S. II 246.

AMURGÍT¹ s. n. Amurg. – V. amurgi.

AMURGÍT², -Ă, amurgiți, -te, adj. (Rar) Învăluit în amurg; întunecat. – V. amurgi.

AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg.

amurgí viu [At: BIBLIA (1688), 207/2 / Pzi: ~rgește / E: amurg cf murgi] A se însera.

AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV. Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg.

AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV. Intranz. A se lăsa amurgul, a se însera. Amurgea și zăream satul de subt culme. SADOVEANU, P. M. 122. Pînă-l mai menim noi pe popă... amurgește bine. CREANGĂ, A. 43. Abia amurgise cînd Stroici și Șpancioc sosiră. NEGRUZZI, S. I 160. ♦ Fig. (Rar, despre lumina zilei) A slăbi, a se stinge, a se întuneca (la amurg). Sub dealuri amurgește zarea, Se-ntunecă prin văi cărarea Și-i umbră peste sat. COȘBUC,. P. II 50. Dar lumina amurgește și plugarii, cătră sat, Hăulind pe lîngă juguri, se întorc de la arat. ALECSANDRI, P. A. 121.

AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV. Intranz. A se însera; a se întuneca. – Din amurg.

A AMURGÍ pers. 3 ~éște intranz. A se lăsa amurgul; a însera. /Din amurg

amurgì v. a însera: lumina amurgește și plugarii se ’ntorc AL.

amurgéște, a -í v. intr. (d. amurg). Înserează, se’ntunecă. – Și murgește. În vest înmurgește.

amurgite și murgite (pe) loc. adv. Pe’nserate. – Și -ít: Și’nopoĭ el s’o băgat Pe murgit în Țăligrad (N. Dens. 1003).

amurgít (pop.) s. n.

amurgít s. n. (pl. amurgíte în loc. adv. pe ~)

amurgí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgéște, imperf. 3 sg. amurgeá; conj. prez. 3 să amurgeáscă

amurgíte (pe ~) (pop.) loc. adv.