2 intrări

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

amurgít1 sn [At: HEM 1116 / Pl: ~e / E: amurgi] 1 (Rar) Amurg. 2 (Reg; îlav) Pe ~ La vremea amurgului.

amurgít2, a [At: ODOBESCU, S. II, 246 / Pl: ~giți, -e / E: amurgi] Învăluit în amurg.

AMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. amurgi.

AMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. amurgi.

AMURGÍT1 s. n. Amurg. Fiece amurgit liniștit Șoptea despre sîngele și sudorile Norodului schingiuit, jefuit. DEȘLIU, G. 37. Apoi treceau oamenii care se întorceau de la lucru și cîntecele lor umpleau amurgitul. SADOVEANU, O. I 288. Să-mi răcoresc viața la un amurgit de sară. VLAHUȚĂ, P. 47. ◊ Loc. adv. În (sau pe la) amurgit = cînd se îngînă ziua cu noaptea, la vremea amurgului. Să văd codrul plin de-areți Și cîrlanii cum s-alungă; Iar în amurgit, la strungă, Să mulg laptele-n găleți. COȘBUC, P. II 167. Cînd fu pe la amurgit, întîlni un om. ISPIRESCU, L. 321.

AMURGÍT2, -Ă, amurgiți, -te, adj. învăluit în amurg. (Fig.) Nu-mi faceți dar, vă rog, o vină de a fi căutat să descopăr de pe zarea amurgită a trecutului, din ceața brumoasă a prezentului, o falnică lumină pentru viitorul artelor romîne! ODOBESCU, S. II 246.

AMURGÍT1 s. n. Amurg. – V. amurgi.

AMURGÍT2, -Ă, amurgiți, -te, adj. (Rar) Învăluit în amurg; întunecat. – V. amurgi.

amurgít s. n. (pl. amurgíte în loc. adv. pe ~)

amurgí viu [At: BIBLIA (1688), 207/2 / Pzi: ~rgește / E: amurg cf murgi] A se însera.

AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg.

AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV. Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg.

AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV. Intranz. A se lăsa amurgul, a se însera. Amurgea și zăream satul de subt culme. SADOVEANU, P. M. 122. Pînă-l mai menim noi pe popă... amurgește bine. CREANGĂ, A. 43. Abia amurgise cînd Stroici și Șpancioc sosiră. NEGRUZZI, S. I 160. ♦ Fig. (Rar, despre lumina zilei) A slăbi, a se stinge, a se întuneca (la amurg). Sub dealuri amurgește zarea, Se-ntunecă prin văi cărarea Și-i umbră peste sat. COȘBUC,. P. II 50. Dar lumina amurgește și plugarii, cătră sat, Hăulind pe lîngă juguri, se întorc de la arat. ALECSANDRI, P. A. 121.

AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV. Intranz. A se însera; a se întuneca. – Din amurg.

amurgí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgéște, imperf. 3 sg. amurgeá; conj. prez. 3 să amurgeáscă

amurgíte (pe ~) (pop.) loc. adv.

amurgí vb., ind. prez. 3 sg. amurgéște, imperf. 3 sg. amurgeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amurgeáscă

A AMURGÍ pers. 3 ~éște intranz. A se lăsa amurgul; a însera. /Din amurg

Intrare: amurgit
amurgit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amurgit amurgitul amurgi amurgita
plural amurgiți amurgiții amurgite amurgitele
genitiv-dativ singular amurgit amurgitului amurgite amurgitei
plural amurgiți amurgiților amurgite amurgitelor
vocativ singular
plural
Intrare: amurgi
verb (V407)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) amurgi amurgire amurgit amurgind singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea) amurgește (să) amurgească amurgea amurgi amurgise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele) amurgesc (să) amurgească amurgeau amurgi amurgiseră