7 definiții pentru amuța

amuțá vtr [At: PRAV. MOLD. 11 / Pzi: amuț / E: lat *am-mucciare (cf muța, asmuța, smuțaf] (Șîe) A ~ câinii (asupra cuiva) (sau pe cineva) ori a ~ pe cineva cu câinii A asmuți câinii.

AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390.

AMUȚÁ, amúț, vb. I. Tranz. (Reg.) A asmuți un câine asupra cuiva. – Lat. *ammotiare.

amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd

amuțá (a asmuți) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 sg. amúță; conj. prez. 3 sg. și pl. amúțe; ger. amuțând

amuțà v. a ațâța (câinii). [Lat. AD MUTIRE, a mârăi ca câinii, de unde a-i excita imitându-le lătratul].

amúț și (vest) sumúț, a v. tr. (orig. lat.). Ațîț cîniĭ pe cineva cu interj. sa (Mold.) orĭ șo (Munt.): șo pe el! a amuța cîniĭ pe lup. Fig. Ațîț, instig: demagogiĭ amuță plebea pe ceĭ bogațĭ. – Și a muța (Trans.) și a asmuța. Fals a asmuți.

Intrare: amuța
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) amuța amuțare amuțat amuțând singular plural
amuță amuțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) amuț (să) amuț amuțam amuțai amuțasem
a II-a (tu) amuți (să) amuți amuțai amuțași amuțaseși
a III-a (el, ea) amuță (să) amuțe amuța amuță amuțase
plural I (noi) amuțăm (să) amuțăm amuțam amuțarăm amuțaserăm, amuțasem*
a II-a (voi) amuțați (să) amuțați amuțați amuțarăți amuțaserăți, amuțaseți*
a III-a (ei, ele) amuță (să) amuțe amuțau amuța amuțaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)