amnu av vz acmu

AMNU adv. Trans. (FR.-CDR.) (HASD.) ACUM [amu + numa].

acmu av vz acum

acnu^[1] av vz acum

acnuma^[1] av vz acum

acru³ av vz acum

acrum^1[1] av vz acum

acruma av vz acum

acu av vz acum

acum av [At: ANON. CAR. / V: acuma, (pop) acu, acmu, acru, acruma / E: lat accum modo] 1 În momentul de față. 2 Imediat. 3 (Urmat de precizări cantitative) În urmă cu... 4 (Îe) Acu-i acu A sosit clipa hotărâtoare.

acuma av vz acum

ACU adv. Acum: a trăit pînă mai ~ șase luni; prov.: acu e acu, acum trebue să se aleagă într’un fel, acum e momentul hotărîtor.

ACUM, ACUMA, adv. 1 În momentul acesta; în timpul de față: de ~; pînă ~; de pe ~; (mi-aduc aminte) ca ~, ca și cînd s’ar fi întîmplat în momentul acesta; a apărut ~ un an, ~ o lună; de ~ înainte, pe viitor, cu începere de astăzi: prov. ~ e ~, acu e acu: ei părinte, ~ e ~, zise un voinic (DLVR.) ¶ 2 În zilele noastre: ~ s’a mai scumpit traiul ¶ 3 Îndată: – Cînd vii? – Uite ~ ¶ 4 Adineaori: ~ a plecat de aci ¶ 5 Acum... acum..., cînd... cînd...: Îți cere ~ una, ~ alta [lat. eccum-modo].

HIC ET NUNC (lat.) = Aici și acum. Trebue să-mi plătești hic et nunc; imediat.

NUNC EST BIBENDUM (lat.) = Acum e de băut. Se spune cu prilejul unei aniversări sau al unui succes.

ACUM adv. 1. (Și în forma acuma) În prezent, în momentul de față. Acum, într-un cătun, departe, De greul muncii oțelit, Vreun responsabil de partid Mai stăruie plecat pe carte. DEȘLIU, M. 20. Pe stăpîna cosiței a furat-o un zmeu... Ea este acum în smîrcurile mărilor. ISPIRESCU, L. 23. ◊ (Purtînd accentul în frază sau întărit prin «chiar», «iată» etc.) Cai năzdrăvani! Acum vi-i rîndul, Zburați ca vîntul! BENIUC, V. 14. Dacă e așa, hai, pornește chiar acum la împăratul Verde. CREANGĂ, P. 274. O! fluieraș, acum să-ți văd puterea. ALECSANDRI, T. I 465. Acum întîiași dată vedem ideea de unitate a se arăta. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ (În opoziție expresă cu trecutul sau cu viitorul) Ce-i în mînă nu-i minciună și e mai bine acum un ou decît la anul un bou. NEGRUZZI, S.T 248. Ai fost floare trandafir, Dar acum ești borș cu știr. PANN, P. V. II 98. ◊ (Precizînd un circumstanțial de timp) De trei zile-acum pe mare... Noi pămîntul n-am zărit! ALECSANDRI, P. A. 83. ◊ (Precedat de prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pînă acum = pînă în clipa de față. Pe unde n-a fost pînă acum nimic, O lume nouă eu am să ridic! BENIUC, V. 15. De pînă acum = de pînă în momentul de față. Oamenii muncii își sporesc eforturile pentru consolidarea succeselor de pînă acum. ◊ De pe acum = chiar din acest moment; înainte de vreme. De pe acum se pregătește pentru examene. era ◊ (În forma acu) De pe acu căști; te pregătești de somn, măi frate, ha!... SADOVEANU, O. vi 258. De acum (înainte sau încolo) = de aci înainte. Soțioară dalbă... Singură vei sta de-acum, Că eu plec la drum. BENIUC, V. 155. Eu, măi băieți, de acum nu mă mai desprind de voi. CAMILAR, TEM. 53. ◊ (Corelativ, introducînd propoziții care exprimă o succesiune de acțiuni alternative) Acum plînge, acum rîde. ◊ Expr. (În forma acu) Acu-i acu = a sosit momentul hotărîtor. Acu e acu, gîndi el, și se căzni să stea deștept toate nopțile pînă în zori. VISSARION, B. 12. Ei, Cătălin, acu-i acu Ca să-ți încerci norocul. EMINESCU, O. I 174. Să te văd, Balașo... acu-i acu... Ian să-mi mai dreg fiongu de la testemel. ALECSANDRI, T. I 343. ♦ În împrejurările actuale, în condițiile date. O eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți, Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseți. EMINESCU, O. 1 149. ◊ (Cu funcțiune copulativă, servind în cazul schimbării de idei, la înșiruirea noilor idei) Hei-hei! dragul tatii... D-apoi calului meu de pe atunci cine mai știe unde i-or fi putrezind ciolanele!... – Tată, atîta cer și eu de la d-ta. Acum, ori c-a fi trăind calul, ori că n-a fi trăind, aceasta mă privește pe mine; numai vreu să știu dacă mi-l dai ori ba. CREANGĂ, P. 194. Dar n-auzii vorba ta, Ci-auzii pe maică-ta... Blăstămîndu-mă pe mine De ce șed, mîndră, cu tine!... Acum, deacă-i treaba-așa, Spune-i, dragă, maică-ta Să-ngrădească ulița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 61. 2. (În vorbirea afectivă, adesea repetat, indicînd viitorul foarte apropiat) Acuși, îndată, imediat. Ies puțin în oraș, și-acum mă înapoiez. 3. (În legătură cu noțiuni de timp) Înainte cu... Acum șase zeci de ani trecuți, unde se pomeneau școlit. CREANGĂ, A. 19. – Variante: acu, acuma adv.

ACUM adv. 1. În prezent, în momentul de față. Pornește chiar acum (CREANGĂ). ◊ Expr. Acu-i acu = a sosit momentul hotărîtor. ♦ În împrejurările actuale. 2. Îndată, imediat. 3. Înainte cu... Acum doi ani. [Var.: acu, acuma adv.] – Lat. eccum-modo.

ACU adv. v. ACUM. ◊ ~-i ~ a sosit momentul decisiv. lat. eccum modo

ACUM adv. 1) În momentul de față; în prezent. ◊ De ~ înainte de azi înainte. 2) Nu demult; adineaori. ~ s-a dus. 3) Înainte cu... ~ un an. [Var. acuma] /<lat. eccum modo

acù adv. fam. acum; acu e acu, acum e momentul decisiv: acu’i acu ca să-ți ’ncerci norocul EM. [V. acum].

acum adv. 1. în acest moment; 2. în timpul de față. [Lat. ECCU MODO, de unde *acumù (arhaic acmu), scurtat în acu și amu, acest din urmă particular Moldovei].

acmú, V. acum.

acú, V. acum.

acúm (vest) și acúma (est) adv. (lat. eccú-modo, ca cum d. quo-modo. Eccu saŭ eccum e îld. ecce eum, ĭacătă-l). În acest timp, în acest moment: acuma e fericit, dar altă dată a suferit multe. Îndată, imediat: acuma plec, plec acuma. Loc. adj. De acuma, actual: cel de acuma. De acum, de acum înainte saŭ de acum în colo, de azĭ înainte, pe timpu rămas, începînd din acest moment: de acuma m’am liniștit. – Fam. și acú: acú-ĭ acú, acu e momentu hotărîtor saŭ critic; acuș și acușa, în nord amú și amuș, ĭar în vechime acmú și ĭacmú. În sud acușica (după vsl. -ka, ca’n bg. túka, aci; rus. zdĭeka, aci; ș. a.

acúș, acúșa și acușica, V. acum.

2) amúș adv. V. acum.

acum/(pop.; fam.) acuma adv.

acum/(pop., fam.) acuma adv.

acum/acuma adv.

de acum prep. + adv. (tempo lent)

acum, adv. – 1. În prezent, în momentul acesta. – 2. Înainte cu... Var. acu(ma), acmu, amu. Mr. amu, amó, megl. (a)cmo, mo(ți), istr. acmo(țe). Acu este reprezentant al lat. *eccum hῡc; acum derivă de la un compus de tipul *eccum hῡc modo; în sfîrșit, *eccum modo a dat rezultatul normal acmu (Philippide, Principii, 92; Pușcariu 18; REW 5630; DAR). Candrea-Dens., 14, deduce toate formele rom. din *eccum modo › acmu; acesta din urmă ar fi dat acum, prin analogie cu quomodo › cum; și de la acum s-ar fi ajuns, prin fonetică sintactică, la acu. Roesler 564 se gîndea la gr. ἀϰόμ(α). – Der. cu -și) (cf. același): acumuși, acuși, cu var. (fam.) acușa, acușica.

ET NUNC... ERUDIMINI, QUI IUDICATIS TERRAM (lat.) și acum... luați aminte voi, cei ce judecați Pământul – Psalmii, 2, 10. O mare răspundere apasă pe umerii celor chemați să hotărască destinele semenilor.

HIC ET NUNC (lat.) aici și acum – A lua inițiative, decizii hic et nunc, pe loc.

NUNC EST BIBENDUM (lat.) acum să bem! – Horațiu, „Ode”, I, 37, 1-2: „Nunc este bibendum, nunc pede libero pulsanda tellus!” („Acum să bem, acum să batem cu piciorul, liber (în voie), pământul!”). Poetul salută victoria romanilor la Actium. Îndemn entuziast la sărbătorirea unui mare succes.

QUID SI NUNC CAELUM RUAT? (lat.) ce-ar fi de s-ar prăbuși acum cerul? – Arian, „Anabasis”, I, 4. Solii celților, vestiți pentru neînfricarea lor, întrebați de Alexandru cel Mare dacă se tem de ceva, ar fi răspuns prin această întrebare.

ACUM adv. 1. imediat, îndată, numaidecât, (pop.) acuși, (înv. și reg.) așași, (înv.) așa. (Vin ~!) 2. actualmente. (~ e plecat la mare.) 3. v. adineauri. 4. deocamdată, momentan, (prin Mold.) deodată. (~ nu am timp.)

ACUM adv. 1. imediat, îndată, numaidecît, (pop.) acuși, (înv. și reg.) așași, (înv.) așa. (Vin ~.) 2. actualmente. (~ e plecat la mare.) 3. adineauri, (reg.) dinioare. (~ a plecat.) 4. deocamdată, momentan, (prin Mold.) deodată. (~ nu am timp.)

Acum ≠ atunci

Hic et nunc (lat. „Aici și acum”) – expresie foarte răspîndită în scrieri și discuții. A izvorît din vorbirea poporului. Prin „aici și acum” se înțelege „de îndată”. Se spune, bunăoară: răspundeți hic et nunc, sau venim hic et nunc, adică imediat. FOL.

Nunc est bibendum (lat. „Acum să bem!”) – Oda a 37-a din cartea întîi a Odelor lui Horațiu a fost scrisă după ce romanii au repurtat marea și neașteptata victorie de la Actium. Oda începe astfel: Nunc est bibendum, nunc pede libero, pulsanda tellus! (Acum să bem, acum cu pas voios (liber) să batem pămîntul!). Adică o invitație la chef și joc, spre a sărbători o biruință deosebită, un succes neprevăzut. LIT.

„Să mor acum, acum să mor?… ”Tocmai acum să-mi vină sfîrșitul cînd în sfîrșit aș putea începe să trăiesc?" Sînt cuvintele pe care Mozart le-a rostit cu puține zile înainte de a muri, în decembrie 1791. Avea 35 de ani. O dusese greu pînă atunci. Și cînd s-a aflat că e pe patul de moarte, au început să-i vină din toate părțile ofertele cele mai ispititoare. Directorii de teatre îi propuneau contracte foarte avantajoase. Catedrala din Viena îl numea maestru de capelă cu un salariu remarcabil (de unde înainte vreme avusese o leafă mai mult decît modestă ca șef de orchestră). Și atunci a exclamat marele compozitor cuvintele de mai sus, la care se face aluzie cînd reușita îți vine o dată cu... sfîrșitul! MUZ.