10 definiții pentru ambitus


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ámbitus sn [At: DEX2 / E: fr ambitus] Întindere a unei melodii, de la sunetul cel mai grav până la cel mai înalt.

ÁMBITUS s. n. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din fr. ambitus.

ÁMBITUS s. n. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din fr. ambitus.

ÁMBITUS s. n. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din fr. ambitus.

ÁMBITUS s.n. Limitele extreme ale înălțimii sunetelor unei lucrări vocale sau instrumentale; întinderea unei voci sau a unui instrument. [Pl. -suri. / < germ. Ambitus, cf. lat. ambitus].

ÁMBITUS s. n. 1. întindere a unei voci, a unui instrument, de la sunetul cel mai grav până la cel mai acut; diapazon (2). 2. (p. ext.) evantai, gamă (a posibilităților). (< germ. Ambitus, lat. ambitus)

ámbitus s.1. (muz.) Întinderea unui glas de la sunetul cel mai grav până la cel mai înalt ◊ „[...] un glas care-și etalează generos profunzimea în registrul grav, căldura și minunatul timbru baritonal pe tot ambitusul până la sonoritatea, amplitudinea, forța registrului înalt.” Sc. 30 VI 83 p. 4. ♦ 2. (Prin extensie) Evantai, gamă (a posibilităților) ◊ „[...] în primul rând, concertul a demonstrat largul ambitus al posibilităților pe care le are jazul românesc [...]” Sc. 17 IV 80 p. 4 (din fr. ambitus; cf. lat. ambitus, germ. Ambitus; DEX, DN3)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ámbitus s. n., ámbitusuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÁMBITUS s. (MUZ.) diapazon, întindere, registru.

AMBITUS s. (MUZ.) diapazon, întindere, registru.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ambitus (cuv. lat. „circuit, înconjur”) 1. Întindere a unei melodii*, voci (1) sau instrument* de la sunetul cel mai grav până la sunetul cel mai acut. Sin.: diapazon (4); întindere. V. registru. 2. Referitor la modurile (1, 3) medievale, a. indică starea autentică sau plagală a unui mod.

Intrare: ambitus
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: Ortografic, DOR, DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ambitus
  • ambitusul
  • ambitusu‑
plural
  • ambitusuri
  • ambitusurile
genitiv-dativ singular
  • ambitus
  • ambitusului
plural
  • ambitusuri
  • ambitusurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ambitus

  • 1. Întindere a unei melodii (sau a unei voci, a unui instrument), de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDA2 DN MDN '00 sinonime: diapazon registru
    • 1.1. prin extensiune Evantai, gamă (a posibilităților).
      surse: MDN '00

etimologie: