2 intrări

5 definiții

amarináre s. f., g.-d. art. amarinării

amarina vt [At: DN3 / V: ~niza / Pzi: ~nez / E: fr amariner] (Rar) A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord.

amariná vb., ind. prez. 1 sg. amarinéz, 3 sg. și pl. amarineáză

AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].

AMARINÁ vb. tr. a instrui echipajul unei nave pentru serviciul la bord. (< fr. amariner)

Intrare: amarina
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amarina
  • amarinare
  • amarinat
  • amarinând
singular plural
  • amarinea
  • amarinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amarinez
(să)
  • amarinez
  • amarinam
  • amarinai
  • amarinasem
a II-a (tu)
  • amarinezi
(să)
  • amarinezi
  • amarinai
  • amarinași
  • amarinaseși
a III-a (el, ea)
  • amarinea
(să)
  • amarineze
  • amarina
  • amarină
  • amarinase
plural I (noi)
  • amarinăm
(să)
  • amarinăm
  • amarinam
  • amarinarăm
  • amarinaserăm
  • amarinasem
a II-a (voi)
  • amarinați
(să)
  • amarinați
  • amarinați
  • amarinarăți
  • amarinaserăți
  • amarinaseți
a III-a (ei, ele)
  • amarinea
(să)
  • amarineze
  • amarinau
  • amarina
  • amarinaseră
Intrare: amarinare
amarinare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amarinare
  • amarinarea
plural
  • amarinări
  • amarinările
genitiv-dativ singular
  • amarinări
  • amarinării
plural
  • amarinări
  • amarinărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)