amănunțire

etimologie:

  • vezi amănunți
    surse: DEX '98 DEX '09

12 definiții

amănunțíre sf [At: I. IONESCU, C. 31 / V: -ăru- / Pl: -ri / E: amănunți] 1 (Înv) Mărunțire, afânare a pământului. 2 Arătare în detalii.

amănunțí vtr [At: I. IONESCU, C. 31 / V: ~ărunți1 / Pzi: -țesc / E: amănunt cf fr detailler] 1 (Agr) A mărunți, a afâna pământul prin săpare, arare, prășire etc. 2 A arăta în amănunte.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A da amănunte, a povesti cu amănunte; a detalia. Dorisem... a cunoaște împrejurările acestei isprăvi. Și Ieronim ne amănunțise totul. SADOVEANU, V. F. 91. 2. A fărîmița, a mărunți. Băligarul are o însemnată lucrare și asupra însușirilor fizice ale pămîntului, pe care le îmbunătățește, amănunțind pămînturile cele lutoase. I. IONESCU, M. 313.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt1.

amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă

amănunțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amănunțeáscă

AMĂNUNȚÍ vb. v. fărâmița, mărunți, sfărâma.

A AMĂNUNȚÍ ~ésc tranz. rar 1) A preface în bucăți mărunte; a mărunți. 2) A expune cu lux de amănunte; a detalia. /Din amănunt

amănunțésc și amăr- v. tr. (d. amănunt). Mărunțesc, sfărîm: a amănunți bulgăriĭ. Povestesc pînă în părțile cele mici, detaliez.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

amănunțí vb. v. FĂRÎMIȚA. MĂRUNȚI. SFĂRÎMA.

Intrare: amănunțire
amănunțire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amănunțire amănunțirea
plural amănunțiri amănunțirile
genitiv-dativ singular amănunțiri amănunțirii
plural amănunțiri amănunțirilor
vocativ singular
plural
Intrare: amănunți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) amănunți amănunțire amănunțit amănunțind singular plural
amănunțește amănunțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) amănunțesc (să) amănunțesc amănunțeam amănunții amănunțisem
a II-a (tu) amănunțești (să) amănunțești amănunțeai amănunțiși amănunțiseși
a III-a (el, ea) amănunțește (să) amănunțească amănunțea amănunți amănunțise
plural I (noi) amănunțim (să) amănunțim amănunțeam amănunțirăm amănunțiserăm, amănunțisem*
a II-a (voi) amănunțiți (să) amănunțiți amănunțeați amănunțirăți amănunțiserăți, amănunțiseți*
a III-a (ei, ele) amănunțesc (să) amănunțească amănunțeau amănunți amănunțiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

6 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „conjugări / declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

AMĂNUNȚÍRE, amănunțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a amănunți.V. amănunți.

AMĂNUNȚÍRE, amănunțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a amănunți.V. amănunți.

AMĂNUNȚÍRE, amănunțiri, s. f. Acțiunea de a amănunți (2); fărîmițare.

AMĂNUNȚÍRE, amănunțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a amănunți (1).

amănunțíre (rar) s. f., g.-d. art. amănunțírii; pl. amănunțíri

amănunțíre s. f., g.-d. art. amănunțírii; pl. amănunțíri