alunecătúră sf [At: DEX² / V: lu- / Pl: ~ri / E: aluneca + -tură] 1-3 Alunecare (1-3).

ALUNECĂTÚRĂ, alunecături, s. f. Alunecare. – Aluneca + suf. -ătură.

ALUNECĂTÚRĂ, alunecături, s. f. Alunecare. – Aluneca + suf. -ătură.

ALUNECĂTÚRĂ, alunecături, s. f. Alunecare. (Fig.) O alunecătură a gîndurilor în gol îl făcu să tresară: era să adoarmă. D. ZAMFIRESCU, R. 245.

ALUNECĂTÚRĂ, alunecături, s. f. Alunecare. – Din aluneca + suf. -(ă)tură.

alunecătúră s. f., g.-d. art. alunecătúrii; pl. alunecătúri

alunecătúră s. f., g.-d. art. alunecătúrii; pl. alunecătúri

alunecătúră f., pl. ĭ. Modu alunecăriĭ: așa alunecătură n’am maĭ văzut.