alogísm sn [At: DEX² / E: ger Alogismus] Curent filozofic ce nega statutul gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere.

ALOGÍSM s. n. Curent în filosofie care preconiza negarea gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, susținut de sceptici, mistici și fideiști. – Din germ. Alogismus.

ALOGÍSM s. n. Curent în filozofie care preconiza negarea gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, susținut de sceptici, mistici și fideiști. – Din germ. Alogismus.

alogísm s. n.

alogísm s. n., pl. alogísme

ALOGÍSM s.n. 1. Judecată care contrazice logica. 2. Negare a gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, practicată de sceptici, mistici și fideiști. [Pl. -me. / cf. germ. Alogismus < gr. a – fără, logos – rațiune].

ALOGÍSM s. n. 1. judecată care contrazice logica. 2. negare a gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, la sceptici, mistici și fideiști. (< germ. Alogismus)

ALOGÍSM n. 1) Judecată care contrazice logica. 2) Negare a gândirii logice ca mijloc de cunoaștere a adevărului, preconizată de adepții unor concepții filozofice. /<germ. Alogismus