alnicie sf [At: PALIA (1582) / Pl: ~ii / E: alnic + -ie] (Îrg) Viclenie.

ALNICIE s.f. (Ban., Criș., Trans. SV) Viclenie. Vai de aceia carei fac casă cu alnicie și polăți cu hiclenie. CS, 33^v. Fraus. Alnicsia. Alnokságh. LEX. MARS., 208. Spală-mă pre mine di alniciile meale. MISC. SEC. XVII, 76^v. Nu mă pierde pre mine pentru alnicia me. CAT. B, 58; cf. AGYAGFALVI, apud TEW; FOGARASI, apud TEW; VCC, 16, 18, 26, 29, 35; MISC. SEC. XVII, 64^v; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; CAT. B, 57. Etimologie: alnic + suf. -ie. Vezi și alnic. Cf. aslam, celărnicie, celșag, celuitură, geambașie, hămișag, hîtrie (2), marghiolie, meteahnă, tălpijic, tălpizie.

alnicíe f. (d. alnic). L. V. Viclenie.