12 definiții pentru algebric

algébric, ~ă a [At: CULIANU, A. 4 / PI: -ici, -ice / V: (reg) -braic / E: fr algébrique] 1 De algebră (1). 2 Referitor la algebră (1).

ALGÉBRIC, -Ă, algebrici, -ce, adj. De algebră (1), privitor la algebră. – Din fr. algébrique.

ALGÉBRIC, -Ă, algebrici, -ce, adj. De algebră (1), privitor la algebră. – Din fr. algébrique.

ALGÉBRIC, -Ă, algebrici, -e, adj. De algebră, care se referă la algebră. Expresie algebrică. Funcție algebrică. Ecuație algebrică. Număr algebric.

ALGÉBRIC, -Ă, algebrici, -e, adj. De algebră, privitor la algebră. – Fr. algébrique.

algébric (-ge-bric) adj. m., pl. algébrici; f. algébrică, pl. algébrice

algébric adj. m. (sil. -bric), pl. algébrici; f. sg. algébrică, pl. algébrice

ALGÉBRIC, -Ă adj. De algebră, referitor la algebră. [Cf. fr. algébrique].

ALGÉBRIC, -Ă adj. referitor la algebră. (< fr. algébrique)

ALGÉBRIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de algebră; caracteristic algebrei. Operație ~că. /<fr. algébrique

algebric a. ce ține de algebră: calcul algebric.

*algébric, -ă adj. (algebră; fr. algébrique). De algebră: formulă algebrică Adv. În mod algebric.

Intrare: algebric
algebric adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular algebric algebricul algebrică algebrica
plural algebrici algebricii algebrice algebricele
genitiv-dativ singular algebric algebricului algebrice algebricei
plural algebrici algebricilor algebrice algebricelor
vocativ singular
plural