ALEMÁNDĂ, alemande, s. f. Vechi dans de origine populară germană, la început cu caracter vesel, vioi, ulterior, moderat, grav, în doi timpi; melodie după care se execută acest dans. [Scris și: allemandă] – Din fr. allemande.

ALEMÁNDĂ s.f. v. allemandă.

ALEMÁNDĂ s. f. vechi dans de origine germană, inițial vesel, vioi, ulterior moderat, grav; melodia corespunzătoare. (< fr. allemande)

allemándă sf [At: DEX² / Pl: ~el / E: fr allemande] 1 Vechi dans de origine populară germană, la început cu caracter vesel, vioi, ulterior moderat, grav, în doi timpi. 2 Melodie după care se execută allemanda (1).

ALLEMÁNDĂ, allemande, s. f. Vechi dans de origine populară germană, la început cu caracter vesel, vioi, ulterior, moderat, grav, în doi timpi; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. allemande.

ALLEMÁNDĂ, allemande, s. f. Vechi dans german cu caracter vesel, vioi. – Fr. allemande.

ALLEMÁNDĂ s.f. Vechi dans german, cu caracter vesel, vioi; melodia acestui dans. [Scris și alemandă. / < fr. allemande].

alemandă s. f., g.-d. art. alemandei; pl. alemande

alemándă s. f., g.-d. art. alemándei; pl. alemánde

allemandă (< fr. danse allemande, „dans german”, Allemande), dans* lent în 4/4, de origine germană cu structură ternară (2) simplă. Începe de obicei cu o anacruză (2) (neobligatorie în a. folc., primitivă ce avea o ritmică simplă și accente periodice riguroase). A. devine, în sec. 18, prima piesă din suita* fr.: mai târziu este precedată de o uvertură* sau de un preludiu (2). Prin stilizare, a. și-a pierdut complet caracterul de dans, iar prin transformarea suitei (prima jumătate a sec. 18), a. a dat naștere allegro-ului (2) inițial al sonatei*. ♦ O a. în 3/4, într-un tempo vioi, există și azi în Elveția; fără legătură cu vechea a., este mai apropiată de valsul* repede (Haydn, Trio în mi major; Beethoven, Alla tedesca din Cvartetul op. 131).