ALDEA < germ. Aldo, sfînt în calendarul catolic, de origine longobardă; vechi germ. ald „bătrîn” (TagI 11), sau „viguros”. 1. Ald/e, -escu. 2. Aldea, Alex, Vvd; – boier, 1391 (Ra II 50); n., frecv., cu deosebire în Ardeal. 3. Aldeș, ard. 1680 (Paș); – Stan (Div 85). 4. Aldica (16 B IV 118). 5. Aldiș/or (Paș); -oiu (Ard I). 6. Aldoiu (Puc); Aldioae (Paș). 7. Aldiucan (ib.). 8. Aldul/ea (Sd X; Paș); -ean ard.; -escu act.; -i, Manea (Șchei I) 9. *Aldoman, cu afer. Doman b. (16 B IV 401) și s.; Domîneasca t. (16 A III 48) și Domănești s. 10. Alduți, R. (Mag Br). II. + -mir: 1. Aldimir (Hur; 16 B V 66; 17 B I 355; II 273; AO X 129; Sur VI). 2. Cu afer. Dimir sau < tc. dimir „fier”, sub infl. lui Vladimir. 3. Aldomir (Ștef). 4. Cu căderea lui l și cu i protetic: Iadomirești (16 A III 41), Idomirești sau Edomirești s. (Ur XXII 338) și Edumerești (Dm), v. tema Id. 5. Cu afer. Domirești s. (16 B I 173), explicat de Candrea < domamir, prin haplologie; prob. și < Radomir, v. Radu II 3, 4 sau Vidimir 3-4. 6. Cu o < a Inițial, fon. slav: Olde, ar. (Cara 102). Pentru alte forme v. Drăganu p.178 n. 1. 7. Compuse: Aldeailie și Aldeapopii (Paș); Aldrofan (I Bot 6), < Aldea + Trofan (< Mitrofan).