albúț, -ă [At: SBIERA, P. 298 / PI: -i, -e / E: alb + -uț] 1-2 Albișor (1-2).

ALBÚȚ, -Ă, albuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui alb. – Alb + suf. -uț.

ALBÚȚ, -Ă, albuți, -e, adj. Diminutiv al lui alb. – Alb + suf. -uț.

ALBÚȚ, -Ă, albuți, -e, adj. (Regional) Diminutiv al lui alb; cam alb, destul de alb. Așa de curățică și de albuță. SBIERA, P. 298. Maghiran de cel albuț. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 315.

ALBÚȚ, -Ă, albuți, -e, adj. Diminutiv al lui alb²; albicios.

albúț (rar) adj. m., pl. albúți; f. albúță, pl. albúțe

albúț adj. m., pl. albúți; f. sg. albúță, pl. albúțe