8 definiții pentru albiuță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

albiúță sf [At: CREANGĂ, A. 20 / V: (reg) ăl~ / P: -bi-u- / E: albie1 + -uță] 1-2 (Șhp) Albie1 (1) (cam) mică Si: albioară (1-2).

ALBIÚȚĂ, albiuțe, s. f. Diminutiv al lui albie; albioară. [Pr.: -bi-u-] – Albie + suf. -uță.

ALBIÚȚĂ, albiuțe, s. f. Diminutiv al lui albie; albioară. [Pr.: -bi-u-] – Albie + suf. -uță.

ALBIÚȚĂ, albiuțe, s. f. Diminutiv al lui albie (1); albioară. Pe soră-ta Măriuca, de grăbiți ce-am fost, o uitasem acasă pe prispă, în albiuță. CREANGĂ, O. A. 43. – Pronunțat: -bi-u-.

ALBIÚȚĂ, albiuțe, s. f. Diminutiv al lui albie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

albiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. albiúței; pl. albiúțe

albiúță s. f. (sil. -bi-u-), g.-d. art. albiúței, pl. albiúțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ALBIÚȚĂ s. v. albioară.

ALBIUȚĂ s. albioară, copăiță, covățică, (pop.) covățea. (~ de frămîntat aluatul.)

Intrare: albiuță
albiuță substantiv feminin
  • silabație: al-bi-u-ță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • albiuță
  • albiuța
plural
  • albiuțe
  • albiuțele
genitiv-dativ singular
  • albiuțe
  • albiuței
plural
  • albiuțe
  • albiuțelor
vocativ singular
plural

albiuță

etimologie:

  • Albie + sufix -uță.
    surse: DEX '98 DEX '09