2 intrări

19 definiții

ALBĂSTRÍT, -Ă, albăstriți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) albastru. 2. Care este clătit în apă cu albăstreală; (reg.) sinilit. – V. albăstri.

ALBĂSTRÍT, -Ă, albăstriți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) albastru. 2. Care este clătit în apă cu albăstreală; (reg.) sinilit. – V. albăstri.

ALBĂSTRÍT, -Ă, albăstriți, -te, adj. Colorat sau vopsit în albastru. Razele albăstrite ale lunei se îngînau cu întunericul negru. REBREANU, R. I 226. ♦ (Despre rufe) Clătit în apă amestecată cu albăstreala.

albăstrít1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: albăstri] 1-3 Albăstrire (1-3).

albăstrít2, -ă a [At: MARIAN, CH. 26 / PI: -iți, -e / E: albăstri] 1 Colorat în albastru (2). 2 (Fig; iuz) Îmbrăcat în haine orășenești (albastre). 3 Care este clătit în apă cu albăstreală (2).

ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru.

ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru.

ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a colora, a vopsi în albastru. Am albăstrit prea tare lîna.Refl. Laptele se albăstrește cînd îl subțiem cu apă. ♦ A clăti rufele, după spălare, în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. Fig. A căpăta, a avea, a răspîndi o lucire albastră. În fund albăstresc, în curmeziș, coamele munților, crestate pe alocuri ca niște metereze uriașe. REBREANU, P. S. 139. Departe, departe, în fund, albăstrește un șir dințat de colilie. REBREANU, N. 116. Repezi fulgere prin noapte albăstreau de răutate. MACEDONSKI, O. I 76. 3. Intranz. (Popular, despre ciocoi; A se ivi în fața cuiva (deosebindu-se prin culoarea îmbrăcămintei). V. a l b ă s t r i m e. Cînd văz ciocoi albăstrind, Mă fac broască pe pămînt, Cît un puișor de lup, Și casc gura să-l îmbuc. La HEM.

ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru2.

albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă

albăstrí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 sg. și pl. albăstreáscă

albăstrí [At: MACEDONSKI, O. I, 76 / Pzi: -resc / E: albastru] 1 vt A colora în albastru (2). 2 vr A deveni albastru (2). 3 vr ( D. lapte) A se subția și a se face albastm (2). 4 via (Fig) A avea o lucire albastră (2). 5 vt (Fig) A răspândi o lumină albastră (2). 6 vr (Iuz; prt) A se îmbrăca în haine orășenești (albastre) Cf albăstrăn. 7 vt A clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală (2).

albăstríță sf [At: PANȚU, Pl.2 / Pl: ~ițe / E: albastru + -iță] (Bot; reg) Albăstrea (Centurea cyanus).

ALBĂSTRÍ vb. 1. a (se) înălbăstri, (Transilv.) a (se) mierii. (~ un obiect cu vopsea.) 2. v. învineți. 3. (reg.) a scrobi, a sini, a vineți, (Transilv.) a mierii, (Mold. și Bucov.) a sinili. (~ rufele.)

A SE ALBĂSTRÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte) A deveni albastru; a căpăta culoarea albastră. 2) rar (despre persoane) A deveni vânat de mânie; a se învineți. /Din albastru

A ALBĂSTRÍ ~ésc tranz. A face să se albăstrească; a face să fie albastru. /Din albastru

albăstrì v. a da o față albastră.

albăstrésc v. tr. (d. albastru). Colorez în albastru. V. refl. Devin albastru.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ALBĂSTRÍ vb. 1. a (se) înălbăstri, (Transilv.) a (se) mierii. (~ un obiect cu vopsea.) 2. a se învineți. (S-a ~ la față.) 3. (reg.) a scrobi, a sini, a vineți, (Transilv.) a mierii, (Mold. și Bucov.) a sinili. (~ rufele.)

Intrare: albăstrit
albăstrit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular albăstrit albăstritul albăstri albăstrita
plural albăstriți albăstriții albăstrite albăstritele
genitiv-dativ singular albăstrit albăstritului albăstrite albăstritei
plural albăstriți albăstriților albăstrite albăstritelor
vocativ singular
plural
Intrare: albăstri
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) albăstri albăstrire albăstrit albăstrind singular plural
albăstrește albăstriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) albăstresc (să) albăstresc albăstream albăstrii albăstrisem
a II-a (tu) albăstrești (să) albăstrești albăstreai albăstriși albăstriseși
a III-a (el, ea) albăstrește (să) albăstrească albăstrea albăstri albăstrise
plural I (noi) albăstrim (să) albăstrim albăstream albăstrirăm albăstriserăm, albăstrisem*
a II-a (voi) albăstriți (să) albăstriți albăstreați albăstrirăți albăstriserăți, albăstriseți*
a III-a (ei, ele) albăstresc (să) albăstrească albăstreau albăstri albăstriseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)