albăstrit¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: albăstri] 1-3 Albăstrire (1-3).

albăstrit², ~ă a [At: MARIAN, CH. 26 / Pl: ~iți, ~e / E: albăstri] 1 Colorat în albastru (2). 2 (Fig; iuz) Îmbrăcat în haine orășenești (albastre). 3 Care este clătit în apă cu albăstreală (2).

ALBĂSTRIT I. adj. 1 p. ALBĂSTRI ¶ 2 Fig. Plin de ciocoi, de oameni străini: țara ~ă (JIP.). II. sbst. Faptul de a albăstri.

ALBĂSTRIT, -Ă, albăstriți, -te, adj. Colorat sau vopsit în albastru. Razele albăstrite ale lunei se îngînau cu întunericul negru. REBREANU, R. I 226. ♦ (Despre rufe) Clătit în apă amestecată cu albăstreala.

albăstri [At: MACEDONSKI, O. I, 76 / Pzi: ~resc / E: albastru] 1 vt A colora în albastru (2). 2 vr A deveni albastru (2). 3 vr (D. lapte) A se subția și a se face albastru (2). 4 via (Fig) A avea o lucire albastră (2). 5 vt (Fig) A răspândi o lumină albastră (2). 6 vr (Iuz; prt) A se îmbrăca în haine orășenești (albastre) Cf albăstrân. 7 vt A clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală (2).

ALBĂSTRI (-tresc) I. vb. intr. 1 A se arăta, a se vedea albastru: dealurile se zăresc albăstrind în depărtare ¶ 2 A se învineți: mă bătea la tălpi pînă albăstream (GR.-N.) ¶ 3 Fig. A se arăta în haine străine, ciocoiești: cînd văd ciocoii albăstrind (HASD.). II. vb. tr. A văpsi în albastru: am albăstrit lîna. III. vb. refl. A deveni albastru.

ALBĂSTRI, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a colora, a vopsi în albastru. Am albăstrit prea tare lîna. ◊ Refl. Laptele se albăstrește cînd îl subțiem cu apă. ♦ A clăti rufele, după spălare, în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. Fig. A căpăta, a avea, a răspîndi o lucire albastră. În fund albăstresc, în curmeziș, coamele munților, crestate pe alocuri ca niște metereze uriașe. REBREANU, P. S. 139. Departe, departe, în fund, albăstrește un șir dințat de colilie. REBREANU, N. 116. Repezi fulgere prin noapte albăstreau de răutate. MACEDONSKI, O. I 76. 3. Intranz. (Popular, despre ciocoi; A se ivi în fața cuiva (deosebindu-se prin culoarea îmbrăcămintei). V. albăstrime. Cînd văz ciocoi albăstrind, Mă fac broască pe pămînt, Cît un puișor de lup, Și casc gura să-l îmbuc. La HEM.

ALBĂSTRI, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. Fig. A căpăta, a avea sau a răspîndi o lucire albastră. – Din albastru².

A SE ALBĂSTRI mă ~esc intranz. 1) (despre obiecte) A deveni albastru; a căpăta culoarea albastră. 2) rar (despre persoane) A deveni vânat de mânie; a se învineți. /Din albastru

A ALBĂSTRI ~esc tranz. A face să se albăstrească; a face să fie albastru. /Din albastru

albăstrì v. a da o față albastră.

albăstrésc v. tr. (d. albastru). Colorez în albastru. V. refl. Devin albastru.

albăstri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstresc, 3 sg. albăstrește, imperf. 1 albăstream; conj. prez. 1 sg. să albăstresc, 3 să albăstrească

albăstri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstresc, imperf. 3 sg. albăstrea; conj. prez. 3 să albăstrească

albăstri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstresc, imperf. 3 sg. albăstrea; conj. prez. 3 sg. și pl. albăstrească

ALBĂSTRI vb. 1. a (se) înălbăstri, (Transilv.) a (se) mierii. (~ un obiect cu vopsea.) 2. v. învineți. 3. (reg.) a scrobi, a sini, a vineți, (Transilv.) a mierii, (Mold. și Bucov.) a sinili. (~ rufele.)

ALBĂSTRI vb. 1. a (se) înălbăstri, (Transilv.) a (se) mierii. (~ un obiect cu vopsea.) 2. a se învineți. (S-a ~ la față.) 3. (reg.) a scrobi, a sini, a vineți, (Transilv.) a mierii, (Mold. și Bucov.) a sinili. (~ rufele.)