albăstrire sf [At: MARIAN, CH. 52 / Pl: ~ri / E: albăstri] 1 Colorare în albastru Si: albăstrit¹ (1). 2 Tratament chimic prin care piesele de oțel se acoperă cu un strat (albastru) de oxid de fier, care le protejează contra coroziunii Si: albăstrit¹ (2). 3 Clătire a rufelor în apă amestecată cu albăstreală (2) Si: albăstrit¹ (3).

ALBĂSTRÍRE, albăstriri, s. f. Acțiunea de a (se) albăstri. ♦ Tratament chimic prin care piesele de oțel se acoperă cu un strat (albastru) de oxid de fier, care le protejează împotriva coroziunii. – V. albăstri.

ALBĂSTRÍRE, albăstriri, s. f. Acțiunea de a (se) albăstri. ♦ Tratament chimic prin care piesele de oțel se acoperă cu un strat (albastru) de oxid de fier, care le protejează contra coroziunii. – V. albăstri.

ALBĂSTRÍRE s. f. Acțiunea de a albăstri; clătire, în apă amestecată cu albăstreala a rufelor spălate.

ALBĂSTRÍRE, albăstriri, s. f. Acțiunea de a albăstri.

albăstrí [At: MACEDONSKI, O. I, 76 / Pzi: ~resc / E: albastru] 1 vt A colora în albastru (2). 2 vr A deveni albastru (2). 3 vr (D. lapte) A se subția și a se face albastm (2). 4 via (Fig) A avea o lucire albastră (2). 5 vt (Fig) A răspândi o lumină albastră (2). 6 vr (Iuz; prt) A se îmbrăca în haine orășenești (albastre) Cf albăstrăn. 7 vt A clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală (2).

ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a colora, a vopsi în albastru. Am albăstrit prea tare lîna. ◊ Refl. Laptele se albăstrește cînd îl subțiem cu apă. ♦ A clăti rufele, după spălare, în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. Fig. A căpăta, a avea, a răspîndi o lucire albastră. În fund albăstresc, în curmeziș, coamele munților, crestate pe alocuri ca niște metereze uriașe. REBREANU, P. S. 139. Departe, departe, în fund, albăstrește un șir dințat de colilie. REBREANU, N. 116. Repezi fulgere prin noapte albăstreau de răutate. MACEDONSKI, O. I 76. 3. Intranz. (Popular, despre ciocoi; A se ivi în fața cuiva (deosebindu-se prin culoarea îmbrăcămintei). V. albăstrime. Cînd văz ciocoi albăstrind, Mă fac broască pe pămînt, Cît un puișor de lup, Și casc gura să-l îmbuc. La HEM.

ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru².

A SE ALBĂSTRÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte) A deveni albastru; a căpăta culoarea albastră. 2) rar (despre persoane) A deveni vânat de mânie; a se învineți. /Din albastru

A ALBĂSTRÍ ~ésc tranz. A face să se albăstrească; a face să fie albastru. /Din albastru

albăstrì v. a da o față albastră.

albăstrésc v. tr. (d. albastru). Colorez în albastru. V. refl. Devin albastru.

albăstríre s. f., g.-d. art. albăstrírii; pl. albăstríri

albăstríre s. f., g.-d. art. albăstrírii; pl. albăstríri

albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă

albăstrí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 sg. și pl. albăstreáscă

ALBĂSTRÍ vb. 1. a (se) înălbăstri, (Transilv.) a (se) mierii. (~ un obiect cu vopsea.) 2. v. învineți. 3. (reg.) a scrobi, a sini, a vineți, (Transilv.) a mierii, (Mold. și Bucov.) a sinili. (~ rufele.)

ALBĂSTRI vb. 1. a (se) înălbăstri, (Transilv.) a (se) mierii. (~ un obiect cu vopsea.) 2. a se învineți. (S-a ~ la față.) 3. (reg.) a scrobi, a sini, a vineți, (Transilv.) a mierii, (Mold. și Bucov.) a sinili. (~ rufele.)