2 intrări

20 de definiții

ALBĂSTRÍRE, albăstriri, s. f. Acțiunea de a (se) albăstri. ♦ Tratament chimic prin care piesele de oțel se acoperă cu un strat (albastru) de oxid de fier, care le protejează împotriva coroziunii. – V. albăstri.

ALBĂSTRÍRE, albăstriri, s. f. Acțiunea de a (se) albăstri. ♦ Tratament chimic prin care piesele de oțel se acoperă cu un strat (albastru) de oxid de fier, care le protejează contra coroziunii. – V. albăstri.

ALBĂSTRÍRE s. f. Acțiunea de a albăstri; clătire, în apă amestecată cu albăstreala a rufelor spălate.

ALBĂSTRÍRE, albăstriri, s. f. Acțiunea de a albăstri.

albăstríre s. f., g.-d. art. albăstrírii; pl. albăstríri

albăstríre s. f., g.-d. art. albăstrírii; pl. albăstríri

albăstríre sf [At: MARIAN, CH. 52 / PI: -ri / E: albăstri] 1 Colorare în albastru Si: albăstrit1 (1). 2 Tratament chimic prin care piesele de oțel se acoperă cu un strat (albastru) de oxid de fier, care le protejează contra coroziunii Si: albăstrit1 (2). 3 Clătire a rufelor în apă amestecată cu albăstreală (2) Si: albăstrit1 (3).

ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru.

ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru.

ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a colora, a vopsi în albastru. Am albăstrit prea tare lîna.Refl. Laptele se albăstrește cînd îl subțiem cu apă. ♦ A clăti rufele, după spălare, în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. Fig. A căpăta, a avea, a răspîndi o lucire albastră. În fund albăstresc, în curmeziș, coamele munților, crestate pe alocuri ca niște metereze uriașe. REBREANU, P. S. 139. Departe, departe, în fund, albăstrește un șir dințat de colilie. REBREANU, N. 116. Repezi fulgere prin noapte albăstreau de răutate. MACEDONSKI, O. I 76. 3. Intranz. (Popular, despre ciocoi; A se ivi în fața cuiva (deosebindu-se prin culoarea îmbrăcămintei). V. a l b ă s t r i m e. Cînd văz ciocoi albăstrind, Mă fac broască pe pămînt, Cît un puișor de lup, Și casc gura să-l îmbuc. La HEM.

ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru2.

albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă

albăstrí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 sg. și pl. albăstreáscă

albăstrí [At: MACEDONSKI, O. I, 76 / Pzi: -resc / E: albastru] 1 vt A colora în albastru (2). 2 vr A deveni albastru (2). 3 vr ( D. lapte) A se subția și a se face albastm (2). 4 via (Fig) A avea o lucire albastră (2). 5 vt (Fig) A răspândi o lumină albastră (2). 6 vr (Iuz; prt) A se îmbrăca în haine orășenești (albastre) Cf albăstrăn. 7 vt A clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală (2).

ALBĂSTRÍ vb. 1. a (se) înălbăstri, (Transilv.) a (se) mierii. (~ un obiect cu vopsea.) 2. v. învineți. 3. (reg.) a scrobi, a sini, a vineți, (Transilv.) a mierii, (Mold. și Bucov.) a sinili. (~ rufele.)

A SE ALBĂSTRÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte) A deveni albastru; a căpăta culoarea albastră. 2) rar (despre persoane) A deveni vânat de mânie; a se învineți. /Din albastru

A ALBĂSTRÍ ~ésc tranz. A face să se albăstrească; a face să fie albastru. /Din albastru

albăstrì v. a da o față albastră.

albăstrésc v. tr. (d. albastru). Colorez în albastru. V. refl. Devin albastru.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ALBĂSTRÍ vb. 1. a (se) înălbăstri, (Transilv.) a (se) mierii. (~ un obiect cu vopsea.) 2. a se învineți. (S-a ~ la față.) 3. (reg.) a scrobi, a sini, a vineți, (Transilv.) a mierii, (Mold. și Bucov.) a sinili. (~ rufele.)

Intrare: albăstrire
albăstrire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular albăstrire albăstrirea
plural albăstriri albăstririle
genitiv-dativ singular albăstriri albăstririi
plural albăstriri albăstririlor
vocativ singular
plural
Intrare: albăstri
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) albăstri albăstrire albăstrit albăstrind singular plural
albăstrește albăstriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) albăstresc (să) albăstresc albăstream albăstrii albăstrisem
a II-a (tu) albăstrești (să) albăstrești albăstreai albăstriși albăstriseși
a III-a (el, ea) albăstrește (să) albăstrească albăstrea albăstri albăstrise
plural I (noi) albăstrim (să) albăstrim albăstream albăstrirăm albăstriserăm, albăstrisem*
a II-a (voi) albăstriți (să) albăstriți albăstreați albăstrirăți albăstriserăți, albăstriseți*
a III-a (ei, ele) albăstresc (să) albăstrească albăstreau albăstri albăstriseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)