2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

alambicare sf [At: DA / Pl: ~cări / E: alambica] 1 Distilare cu alambicul Si: alambicat1 (1). 2 (Fig) Subtilitate în gândire și expresie Si: alambicat1 (2).

ALAMBICÁRE, alambicări, s. f. Acțiunea de a alambica și rezultatul ei. – V. alambica.

ALAMBICÁRE, alambicări, s. f. Acțiunea de a alambica și rezultatul ei. – V. alambica.

ALAMBICÁRE, alambicări, s. f. Acțiunea de a alambica și rezultatul ei.

ALAMBICÁRE s.f. Acțiunea de a alambica și rezultatul ei. [< alambica].

alambica vt [At: DA / Pzi: ~chez / E: fr alambiquer] 1 A distila cu alambicul. 2 (Fig) A face ceva prea subtil.

ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer.

ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer.

ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul unui alambic. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, complicat. – Fr. alambiquer.

ALAMBICÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A distila cu alambicul. 2. (Fig.) A face prea subtil, greu de înțeles; a subtiliza. [< fr. alambiquer].

ALAMBICÁ vb. tr. 1. a distila cu alambicul. 2. (fig.) a complica inutil. (< fr. alambiquer)

*alambichéz, a -cá v. tr. (d. alambic; fr. alambiquer). Trec pin alambic. Fig. Analizez prea amănunțit, fac cu prea multă atențiune și muncă. V. migălesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

alambicáre s. f., g.-d. art. alambicắrii; pl. alambicắri

alambicáre s. f., g.-d. art. alambicării; pl. alambicări

alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză

alambicá vb., ind. prez. 1 sg. alambichéz, 3 sg. și pl. alambicheáză

Intrare: alambicare
alambicare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alambicare
  • alambicarea
plural
  • alambicări
  • alambicările
genitiv-dativ singular
  • alambicări
  • alambicării
plural
  • alambicări
  • alambicărilor
vocativ singular
plural
Intrare: alambica
verb (VT204)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • alambica
  • alambicare
  • alambicat
  • alambicatu‑
  • alambicând
  • alambicându‑
singular plural
  • alambichea
  • alambicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • alambichez
(să)
  • alambichez
  • alambicam
  • alambicai
  • alambicasem
a II-a (tu)
  • alambichezi
(să)
  • alambichezi
  • alambicai
  • alambicași
  • alambicaseși
a III-a (el, ea)
  • alambichea
(să)
  • alambicheze
  • alambica
  • alambică
  • alambicase
plural I (noi)
  • alambicăm
(să)
  • alambicăm
  • alambicam
  • alambicarăm
  • alambicaserăm
  • alambicasem
a II-a (voi)
  • alambicați
(să)
  • alambicați
  • alambicați
  • alambicarăți
  • alambicaserăți
  • alambicaseți
a III-a (ei, ele)
  • alambichea
(să)
  • alambicheze
  • alambicau
  • alambica
  • alambicaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

alambicare

  • 1. Acțiunea de a alambica și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • vezi alambica
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

alambica

  • 1. A distila cu ajutorul alambicului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: distila

etimologie: