2 intrări

11 definiții

ahó i [At: HEM 546 / V: haho, (Trs) ho / E: fo] 1-4 Cuvânt care exprimă ordinul de a încetini (sau de a se opri) mersul boilor (sau al unui om).

AHÓ interj. 1. Strigăt cu care se încetinește sau se oprește mersul boilor (înjugați). 2. Strigăt cu care începe plugușorul. 3. Strigăt prin care căutăm să oprim pe cineva de a face ceva. – Onomatopee.

AHÓ interj. 1. Strigăt cu care se încetinește sau se oprește mersul boilor (înjugați). 2. Strigăt cu care începe plugușorul. 3. Strigăt prin care căutăm să oprim pe cineva de a face ceva. – Onomatopee.

AHÓ interj. Strigăt cu care țăranul caută să încetinească sau să oprească mersul boilor (înjugați la car sau la plug) sau, p. ext., mersul carului. Apoi își ia și el carul și pornește tot la vale... Aho! car nebun, aho! Cînd te-oi încărca zdravăn cu saci de la moară... atunci să mergi așa! CREANGĂ, P. 41. ◊ Fig. Atunci au sărit... drept în picioare și... i-au zis: Aho, aho! Destul, destul! SBIERA, P. 146. (în «Plugușorul») Aho, aho, copii argați, Stați puțin și nu mînați! ALECSANDRI, P. P. 387.

AHÓ interj. Strigăt cu care se încetinește sau se oprește mersul boilor (înjugați).

AHÓ interj. 1) (se folosește pentru a opri din mers boii înjugați). 2) (se folosește la începutul urăturii plugușorului). 3) reg. (se folosește pentru a opri pe cineva să facă ceva). /Onomat.

ahò ! int. strigătul țăranului spre a-și opri boii.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AHO, Juhani (1861-1921), scriitor finlandez. Proză realistă despre viața țăranilor („Calea ferată”). Romane istorice („Panu”).

Intrare: aho
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
Intrare: Aho
Aho
nume propriu (I3)