AFUMĂTOÁRE, afumători, s. f. 1. Instalație rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a prunelor etc. 2. Utilaj (metalic) pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup. 3. Afumătorie. 4. (Înv.) Vas în care se ard mirodenii. [Var.: afumătór s. n.] – Afuma + suf. -ătoare.

AFUMĂTOÁRE, afumători, s. f. 1. Înjghebare rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a peștelui sau a prunelor. V. afumătorie. 2. (Învechit) Vas în care se ard mirodenii pentru a afuma prin casă; cățuie. O căție sau afumătoare de argint în forma unei sfere cu capac conic. ODOBESCU, S. I 459.

AFUMĂTOÁRE, afumători, s. f. 1. Instalație rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a prunelor etc. 2. (Înv.) Vas în care se ard mirodenii. – Din afuma + suf. -(ă)toare.

AFUMĂTOÁRE ~óri f. 1) Instrument care produce fum fără flăcări servind la liniștirea albinelor când se lucrează la stup. 2) Instalație pentru afumarea cărnii sau a altor alimente; afumătorie. ~ de carne. /a afuma + suf. ~ătoare

afumătoare f. 1. orice văscior cu substanțe mirositoare pentru afumat; 2. pl. chiar acele substanțe mirositoare.

AFUMĂTÓR, -OÁRE, (1,2,3,4) afumători, s. f. (5) afumători, -oare, adj. 1. S. f. Instalație rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a prunelor etc. 2. S. f. Utilaj (mecanic) pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup. 3. S. f. Afumătorie. 4. S. f. (Înv.) Vas în care se ard mirodenii. 5. Adj. (Rar) Care afumă. [Var: afumătór s. n.] – Afuma + suf. -ătoare.

afumător, ~oare [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 38/25 / Pl: ~i, ~oare / E: afuma + -(ă)tor] 1 sf Instalație specială pentru afumarea cărnii, a peștelui, a prunelor etc. Si: afumătorie (1). 2 sf Încăpere în care are loc procesul de afumare (1-2) Si: afumătorie (2). 3 sf Utilaj pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup. 4 sf (Înv) Vas în care se ard mirodenii. 5 a Care afumă. 6 sf (Lpl) Mirodenii cu care se afumă prin casă.

AFUMĂTÓR s. n. v. afumătoare.

AFUMĂTÓR ~i m. Persoană care afumă. /a afuma + suf. ~tor

afumător m. cel ce afumă.

afumătór, -oáre adj. Care afumă. Substanțe afumătoare: smirna și tămîĭa îs afumătoare. S. f., pl. orĭ. Instrument de afumat (căție saŭ cădelniță).

afumătoare s. f., g.-d. art. afumătorii; pl. afumători

afumătoáre s. f., g.-d. art. afumătórii; pl. afumătóri

afumător (rar) adj. m., pl. afumători; f. sg. și pl. afumătoare

afumătór adj. m., pl. afumătóri; f. sg. și pl. afumătoáre

AFUMĂTOÁRE s. 1. ( BIS.) casoletă, cățuie, (prin Ban.) rușcă. ( În ~ se ard mirodenii.) 2. afumătorie. (~ pentru cârnați.)

afumătoare s. v. CĂDELNIȚĂ.

AFUMĂTOARE s. 1. casoletă, cățuie, (prin Ban.) rușcă. (În ~ se ard mirodenii.) 2. afumătorie. (~ pentru cîrnați.)

afumătoáre, afumători, s.f. – Construcție de lemn utilizată la afumarea produselor de carne sau pentru uscarea fructelor; bujdei. – Din afuma (< lat. affumare) + suf. -ătoare (DLRM, DEX).