2 intrări

19 definiții

AFUMĂTOÁRE, afumători, s. f. 1. Instalație rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a prunelor etc. 2. Utilaj (metalic) pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup. 3. Afumătorie. 4. (Înv.) Vas în care se ard mirodenii. [Var.: afumătór s. n.] – Afuma + suf. -ătoare.

AFUMĂTOÁRE, afumători, s. f. 1. Înjghebare rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a peștelui sau a prunelor. V. afumătorie. 2. (Învechit) Vas în care se ard mirodenii pentru a afuma prin casă; cățuie. O căție sau afumătoare de argint în forma unei sfere cu capac conic. ODOBESCU, S. I 459.

AFUMĂTOÁRE, afumători, s. f. 1. Instalație rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a prunelor etc. 2. (Înv.) Vas în care se ard mirodenii. – Din afuma + suf. -(ă)toare.

afumătoáre s. f., g.-d. art. afumătórii; pl. afumătóri

afumătoáre s. f., g.-d. art. afumătórii; pl. afumătóri

AFUMĂTOÁRE s. 1. ( BIS.) casoletă, cățuie, (prin Ban.) rușcă. ( În ~ se ard mirodenii.) 2. afumătorie. (~ pentru cârnați.)

AFUMĂTOÁRE ~óri f. 1) Instrument care produce fum fără flăcări servind la liniștirea albinelor când se lucrează la stup. 2) Instalație pentru afumarea cărnii sau a altor alimente; afumătorie. ~ de carne. /a afuma + suf. ~ [toare

afumătoare f. 1. orice văscior cu substanțe mirositoare pentru afumat; 2. pl. chiar acele substanțe mirositoare.

afumătór, -oáre [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 38/25 / Pl: ~i, -oare / E: afuma + -(ă)tor] 1 sf Instalație specială pentru afumarea cărnii, a peștelui, a prunelor etc. Si: afumătorie (1). 2 sf Încăpere în care are loc procesul de afumare (1-2) Si: afumătorie (2). 3 sf Utilaj pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup. 4 sf (Înv) Vas în care se ard mirodenii. 5 a Care afumă. 6 sf (Lpl) Mirodenii cu care se afumă prin casă.

AFUMĂTÓR, -OÁRE, (1,2,3,4) afumători, s. f. (5) afumători, -oare, adj. 1. S. f. Instalație rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a prunelor etc. 2. S. f. Utilaj (mecanic) pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup. 3. S. f. Afumătorie. 4. S. f. (Înv.) Vas în care se ard mirodenii. 5. Adj. (Rar) Care afumă. [Var: afumătór s. n.] – Afuma + suf. -ătoare.

AFUMĂTÓR s. n. v. afumătoare.

afumătór (rar) adj. m., pl. afumătóri; f. sg. și pl. afumătoáre

afumătór adj. m., pl. afumătóri; f. sg. și pl. afumătoáre

AFUMĂTÓR ~i m. Persoană care afumă. /a afuma + suf. ~tor

afumătór, -oáre adj. Care afumă. Substanțe afumătoare: smirna și tămîĭa îs afumătoare. S. f., pl. orĭ. Instrument de afumat (căție saŭ cădelniță).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AFUMĂTOÁRE s. 1. casoletă, cățuie, (prin Ban.) rúșcă. (În ~ se ard mirodenii.) 2. afumătorie. (~ pentru cîrnați.)

afumătoáre s. v. CĂDELNIȚĂ.

afumătoáre, afumători, s.f. – Construcție de lemn utilizată la afumarea produselor de carne sau pentru uscarea fructelor; bujdei. – Din afuma (< lat. affumare) + suf. -ătoare (DLRM, DEX).

Intrare: afumătoare (s.f.)
afumătoare substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afumătoare afumătoarea
plural afumători afumătorile
genitiv-dativ singular afumători afumătorii
plural afumători afumătorilor
vocativ singular
plural
Intrare: afumător (adj.)
afumător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afumător afumătorul afumătoare afumătoarea
plural afumători afumătorii afumătoare afumătoarele
genitiv-dativ singular afumător afumătorului afumătoare afumătoarei
plural afumători afumătorilor afumătoare afumătoarelor
vocativ singular
plural