9 definiții pentru aflictiv

AFLICTÍV, -Ă, aflictivi, -e, adj. (Jur.; despre pedepse) Care lovește direct pe criminal (pe corp, în viață etc.). – Din fr. afflictif.

AFLICTÍV, -Ă, aflictivi, -e, adj. (Jur.; despre pedepse) Care lovește direct pe criminal (pe corp, în viață etc.) – Din fr. afflictif.

aflictív (a-flic-) adj. m., pl. aflictívi; f. aflictívă, pl. aflictíve

aflictív adj. m. (sil. -flic-), pl. aflictívi; f. sg. aflictívă, pl. aflictíve

aflictív, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~i, -e / E: fr afflictif] 1-2 (Jur; d. pedepse) Care răpește unui condamnat libertatea sau viața.

AFLICTÍV, -Ă adj. (Jur.; despre pedepse) Care lovește direct pe cel care o suferă. [< fr. afflictif].

AFLICTÍV, -Ă adj. (despre pedepse) care lovește direct pe cel care suferă. (< fr. afflictif)

aflictiv a. care lovește direct în o persoană: pedeapsă aflictivă. În materie penală, pedepsele sunt aflictive și infamante; cele dintâi sunt: moartea, munca silnică, detențiunea și recluziunea; ele privează pe condamnat de drepturile sale civile și politice.

*aflictív, -ă adj. (d. lat. afflictus, izbit, cu sufixu -iv). Se zice despre pedepsele care lovesc corpu, ca moartea, munca silnică, detențiunea și recluziunea: pedepsele infamante nu-s tot-de-a-una aflictive.

Intrare: aflictiv
aflictiv adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aflictiv aflictivul aflicti aflictiva
plural aflictivi aflictivii aflictive aflictivele
genitiv-dativ singular aflictiv aflictivului aflictive aflictivei
plural aflictivi aflictivilor aflictive aflictivelor
vocativ singular
plural