13 definiții pentru afix

AFÍX, afixe, s. n. 1. (Gram.) Nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe. 2. (Mat.) Punct care reprezintă un număr complex într-un sistem de coordonate carteziene. – Din fr. affixe, lat. affixus.

AFÍX, afixe, s. n. (Gram.) Nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe. – Din fr. affixe, lat. affixus.

AFÍX, afixe s. n. Nume generic dat sufixelor, prefixelor și infixelor.

AFÍX, afixe, s. n. Nume generic pentru sufixe, prefixe și infixe. – Fr. affixe (lat. lit. affixus).

afíx sn [At: DA ms / PI: -e / E: fr affixe, lat affixus] 1 (Grm) Nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe. 2 (Mat) Punct care reprezintă un număr complex într-un sistem de coordonate carteziene.

AFÍX s.n. 1. Nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe. 2. (Mat.) Punct care reprezintă un număr complex într-un sistem de coordonate carteziene. [< fr. affixe, cf. lat. affixus – atașat].

AFÍX s. n. 1. nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe, care se adaugă rădăcinii cuvintelor pentru a le modifica sensul, funcția, rolul; orice instrument gramatical având un asemenea rol. 2. (mat.) punct, număr complex într-un sistem de coordonate rectangulare. (< fr. affixe, lat. affixus)

AFÍX ~e n. gram. Nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe. /<fr. affixe, lat. affixus

afix n. particulă pusă la începutul (prefix) sau la sfârșitul (sufix) vorbelor, spre a le modifica sensul. Ex. pre-fac, frunz-iș.

*afíx n., pl. e (lat. af-fixus, înfipt. V. fix, înfig). Gram. Particula care se pune la începutu cuvîntuluĭ (prefix) orĭ la urmă (sufix) ca să-i schimbe înțelesu. De ex.: în a-prind-ere a și ere îs afixe la rădăcina prind.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AFÍX s. n. (<fr. affixe, cf. lat. affixus „atașat”): nume generic dat prefixelor, sufixelor și infixelor; orice instrument gramatical cu rol de prefix, sufix sau infix, cum sunt re- din rechema, -u- și -se din căzuse, -n- din lat. jungere „a uni“ (< rădăcina indo-europeană jug). ◊ ~ lexicál: a. care ajută la formarea unor cuvinte noi, ca -aș în vulturaș, -iu în ruginiu, -ime în treime, -uță în mătăluță, -a în grăpa, -ește în voinicește, -ică în aolică etc. ◊ ~ gramaticál (flexionár): a. care ajută la crearea unei forme flexionare (verbale sau pronominale), ca a. temporal -se- din forma cântasem, a. modal -înd din forma cântând, a. -m din forma vorbim, a. -e din formele (unei) case, vorbe și bune, a. din forma frumoasă etc. ◊ ~ privativ: a. care exprimă lipsa, excluderea, ca prefixul a- în cuvântul atemporal („în afara timpului”), prefixul in- în cuvântul incalificabil etc. ◊ ~ proclític (prepús): a. așezat înaintea radicalului. Este întâlnit în cazul formelor analitice: articolele nehotărâte, articolele posesive (genitivale), articolele demonstrative (adjectivale), articolul hotărât proclitic lui și prefixele (un pom, o casă, niște oameni; al vecinului, ai părinților; cel bun, cei mari; lui Marin, lui Jeni; prevede, reface). ◊ enclític (postpús): a. așezat după radical. Este întâlnit foarte des (în cazul formelor sintetice): articolele hotărâte, sufixele și desinențele (copilul, inima, numele, merii, văile, televizoarele; facem, trecea, avu, venise; peri, flori, creioane; cântă, tace, vorbim etc.). ◊ ~ mobíl a: care-și schimbă poziția față de radical. De obicei e folosit proclitic, dar poate deveni și enclitic. Permite disocierea sa de radical printr-o intercalare. Astfel: formele specializate de auxiliar morfologic de la perfectul compus și viitor (ai auzit, ai mai auzit, auzit-ai, auzi-tu-l-ai; vor veni, vor mai veni, veni-vor).~ fix: a. care nu-și schimbă poziția față de radical. De obicei e folosit enclitic, dar există și a. cu poziție fixă proclitic. Elementele sale componente se succed într-o ordine fixă și sunt indisociabile: articolele hotărâte (excepție: lui), sufixele și desinențele (enclitice), prefixele, articolele nehotărâte, articolele posesive și articolele demonstrative (proclitice) – teiul, casa, toporaș, spus, ajutat, aleargă, ani etc.; răscroi, neadevărat, un teren, o fântână, al vremii, a prietenului, cei voinici, cele alese etc.: ◊ ~ depreciatív (peioratív): a. care ajută la formarea unui cuvânt ce sugerează lipsa de considerație, batjocura, ca sufixul -ău în lingău, sufixul -aș în profesoraș, sufixul -eț în plimbăreț etc.

Intrare: afix
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afix afixul
plural afixe afixele
genitiv-dativ singular afix afixului
plural afixe afixelor
vocativ singular
plural