8 definiții pentru aferentație

AFERENTÁȚIE s. f. Transmitere a excitației de la neuronii receptori periferici la neuronii centrali. – Din fr. afférentation.

AFERENTÁȚIE s. f. Transmitere a excitației de la neuronii receptori periferici la neuroni centrali. – Din fr. afférentation.

aferentáție (-ți-e) s. f., art. aferentáția (-ți-a), g.-d. aferentáții, art. aferentáției

aferentáție s. f. (sil. -ți-e), art. aferentáția (sil. -ți-a), g.-d. aferentáții, art. aferentáției

aferentáție sf [At: DEX2 / PI: -ii / E: fr afférentation] Transmitere a excitațiilor de la neuronii receptori periferici la neuronii centrali.

AFERENTÁȚIE s.f. Transmitere a excitației de la neuronii receptori periferici la neuronii centrali. [< fr. afférentation].

AFERENTÁȚIE s. f. transmitere a excitației de la neuronii receptori periferici la cei centrali. (< fr. afférentation)

AFERENTAȚIE ÍNVERSĂ s. v. conexiune inversă.

Intrare: aferentație
aferentație
substantiv feminin (F135) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aferentație aferentația
plural
genitiv-dativ singular aferentații aferentației
plural
vocativ singular
plural