2 intrări

18 definiții

adresáre sf [At: DN3/ PI: -sări / E: adresa] 1 Trimitere a unei scrisori, pachet etc. 2 Scriere a adresei pe o scrisoare, pachet etc. 3 Îndreptare către cineva pentru a spune ceva. 4 Îndreptare către o persoană, instituție cu o invitație, cerere etc.

adresáre s. f., pl. adresări

ADRESÁRE s.f. Acțiunea de a adresa. [< adresa].

adresá [At: (a. 1776) URICARIUL I, 181 / Pzi: -sez / E: fr adresser] 1 vt A trimite o scrisoare, un pachet la o anumită adresă. 2 vt A scrie adresa pe o scrisoare, un pachet etc. 3-4 vtr A (se) îndrepta cu vorba către cineva. 5-6 vtr A (se) îndrepta către o persoană, instituție cu o invitație, cerere etc.

ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.

ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.

ADRESÁ, adresez, vb. I. (Construit cu dativul sau, mai rar, cu determinări introduse prin prep. «la» sau «către») 1. Refl. A se îndrepta cu vorba către cineva. Voi nu știți nimic?... se adresă colonelul... celorlalți doi soldați. SAHIA, N. 76. ◊ Tranz. Adresîndu-i peste masă cîteva vorbe grecești, păru a-l întreba dacă-i place junghiul (= pumnalul)... cu mănunchi de fildeș. SADOVEANU, Z. C. 136. Îmi adresase acele vorbe un băietănaș. SADOVEANU, N. F. 53. 2. Tranz. A îndrepta (către o persoană sau o instituție) o invitație, o cerere, o rugăminte scrisă sau verbală; a face apel la. A adresat o cerere către Ministerul Comunicațiilor.Îmi pare rău că nu trage aci în gazdă directorul, pentru că aș fi avut de adresat o petițiune de jalbă. ALECSANDRI, T. I 275. ◊ Refl. Nu găsiră nimic mai nimerit decît să se adreseze la Poartă. NEGRUZZI, S. 1 331. 3. Tranz. (Cu privire la petiții sau scrisori) A scrie titlul sau adresa care arată către cine e îndreptat textul.

ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Fr. adresser.

adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză

adresá vb. (sil. -dre-), ind. prez. 1 sg. adreséz, 3 sg. și pl. adreseáză

ADRESÁ vb. 1. v. înainta. 2. v. expedia.

ADRESÁ vb. I. 1. tr. A trimite direct (cuiva) o scrisoare, o cerere, o plângere. 2. tr. A scrie titlul sau adresa (pe o cerere sau pe o scrisoare). 3. refl. A-și îndrepta cuvântul către cineva, a vorbi cuiva; a face apel la... [P.i. -sez. / < fr. adresser].

ADRESÁ vb. I. tr. 1. a trimite direct o scrisoare, o cerere. 2. a scrie adresa (pe o cerere, pe o scrisoare). II. refl. a-și îndrepta cuvântul către cineva; a face apel la. (< fr. adresser)

A ADRESÁ ~éz tranz. 1) (scrisori, plicuri, pachete etc.) A prevedea cu adresă. 2) (cereri, solicitări etc.) A trimite direct; a orienta către cineva. /<fr. adresser

A SE ADRESÁ mă ~éz intranz. 1) A se îndrepta cu vorba către cineva (pentru a întreba, a cere o explicație etc.). 2) A înainta o adresă (o cerere, o scrisoare oficială etc.). /<fr. adresser

adresà v. 1. a trimite direct: a adresa o scrisoare; 2. a îndrepta vorba către cineva, a-i vorbi; 3. a recurge la, a se îndrepta către cineva.

*adreséz v. tr. (fr. adresser, d. dresser, a îndrepta, a dresa. V. dresez, drept). Îndrept o scrisoare (un pachet) la adresa cuĭva: ĭ-am adresat o scrisoare. V. refl. Mă îndrept spre cineva, îi vorbesc. Apelez: nu maĭ am cuĭ (saŭ la cine) să mă adresez.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ADRESÁ vb. 1. a expedia, a înainta, a trimite. (~ o cerere.) 2. a expedia, a scrie, a trimite, (reg.) a mîna. (Cui i-ai ~ scrisoarea?)

Intrare: adresa
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) adresa adresare adresat adresând singular plural
adresea adresați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) adresez (să) adresez adresam adresai adresasem
a II-a (tu) adresezi (să) adresezi adresai adresași adresaseși
a III-a (el, ea) adresea (să) adreseze adresa adresă adresase
plural I (noi) adresăm (să) adresăm adresam adresarăm adresaserăm, adresasem*
a II-a (voi) adresați (să) adresați adresați adresarăți adresaserăți, adresaseți*
a III-a (ei, ele) adresea (să) adreseze adresau adresa adresaseră
Intrare: adresare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular adresare adresarea
plural adresări adresările
genitiv-dativ singular adresări adresării
plural adresări adresărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)