2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

admiráre sf [At: MACEDONSKI, 0.198 / PI: -rări / E: admira] (Înv) Admirație.

ADMIRÁRE s. f. (Înv.) Admirație. – V. admira.

ADMIRÁRE s. f. (Înv.) Admirație. – V. admira.

ADMIRÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a admira și rezultatul ei; admirație. C-o admirare prefăcută sau c-un adînc entuziasm, Zadarnic ziceți, dulci prieteni, că-mi uit făptura trecătoare. MACEDONSKI, O. I 98.

ADMIRÁRE s. f. (Rar.) Admirație. – V. admira.

admiráre (înv.) s. f., g.-d. art. admirắrii

admiráre s. f., g.-d. art. admirării; pl. admirări

admirá vtr [At: NEGRUZZI, S. II, 144 / Pzi: admír / E: fr admirer, lat admirare] 1-2 A (se) privi cu un sentiment de încântare, stimă, plăcere etc.

ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari.

ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari.

ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi cu un sentiment de încîntare. Cînd vedea că admir monograma aurită din colț, rîdea iluminată de plăcere. CAMIL PETRESCU, U. N. 46. Lui Gogu îi plăcea să fie admirat. REBREANU, R. I 179. Admiri tu natura, a ei armonie? ALEXANDRESCU, M. 83.

ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Fr. admirer (lat. lit. admirari).

admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră

admirá vb., ind. prez. 1 sg. admír, 3 sg. și pl. admíră

A admira ≠ a disprețui, a detesta, a nesocoti

ADMIRÁ vb. I. tr. A privi, a prețui cu sentimente de încântare, de mirare și plăcere. [P.i. admir. / < fr. admirer, cf. lat. admirari].

ADMIRÁ vb. tr. a privi, a prețui cu sentimente de încântare, de mirare și plăcere. (< fr. admirer, lat. admirare)

admirá (-r, -át), vb. – A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de admirație. < Fr. admirer.Der. (din fr.) admirabil, adj.; admirativ, adj.; admirație, s. f.; admirator, adj.

A ADMIRÁ admír tranz. A privi cu multă plăcere și bucurie. ~ natura. /<fr. admirer, lat. admirari

admirà v. a privi cu o mirare amestecată cu plăcere (ceva frumos sau rar).

Intrare: admira
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) admira admirare admirat admirând singular plural
admi admirați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) admir (să) admir admiram admirai admirasem
a II-a (tu) admiri (să) admiri admirai admirași admiraseși
a III-a (el, ea) admi (să) admire admira admiră admirase
plural I (noi) admirăm (să) admirăm admiram admirarăm admiraserăm, admirasem*
a II-a (voi) admirați (să) admirați admirați admirarăți admiraserăți, admiraseți*
a III-a (ei, ele) admi (să) admire admirau admira admiraseră
Intrare: admirare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular admirare admirarea
plural admirări admirările
genitiv-dativ singular admirări admirării
plural admirări admirărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)