adinte av vz ainte block

❍ ADINTE adv. Maram. Oaș. Adineauri [lat. ad-de-ante].

adínte adv. (lat. ad-de-ante). Maram. Maĭ înainte, adinioarea.

adinta vi [At: ȘAPTE TAINE (1645) / Pzi: adint/ E: nct] (Pbl) 1 A lua aminte. 2 A fi cu gândurile la ceva.

‡ADINTA (adint) vb. intr. (OOS.) (TKT.) A lua aminte.

‡AINTE adv. Înainte, mai ’nainte [lat. abante].

ADINTA vb. (Mold.) A lua aminte. Îi stă mintea și adintă tot acolo la dînsa. ȘAPTE TAINE. Pleacă-ți ureachea și-mi adintă a Domnului, spuindu-ți culcuș nesămănat. DOSOFTEI, PARIMIAR. Etimologie necunoscută. Cf. chemului.

adínt, a -á v. intr. (lat. ad-hiantare, d. hians, hiántis part. prez. d. hiare, a căsca, a dori cu poftă, „cu gura căscată”, ca și it. spaventare d. lat. expaventare, a spăĭmînta, format tot dintr’un part. prez. P. ian devenit in, cp. cu creștin. V. hiat). Vechĭ. Mold. (Tkt. Acad.). Mă uĭt cu atențiune, nu daŭ uităriĭ.

aínte, V. înainte.

AINTE adv. v. înainte.

ainte adv. v. ÎNAINTE.

adinte, adv. (reg.) Adineaori, cu puțin timp înainte, de curând: „Poț mere tot p-acolo / Dacă n-ai râs adinte” (D. Pop, 1978: 152). – Lat. ad-de-ante (Scriban).

adinte, adv. – (reg.) Adineaori, cu puțin timp înainte, de curând: „Poț mere tot p-acolo / Dacă n-ai râs adinte” (D. Pop, 1978: 152). – Lat. ad-de-ante (Scriban).

adinte, adv. – Adineaori, cu puțin înainte, de curând: „Poț mere tot p-acolo / Dacă n-ai râs adinte” (D. Pop 1978: 152). – Lat. ad + ante.