adícălea av [At: DEX² / V: adec~ / E: adică + -le + -a] (Pop) Adică (3).

ADÍCĂLEA adv. v. adicătelea.

ADÍCĂLEA adv. v. adicătelea

adécătelea av vz adicătelea

adícătele av vz adicătelea

adicătelea av [At: DEX² / V: adec~, adicătele / E: adică + -te + le + -a] (Pop) Adică (3).

ADÉCĂTELEA adv. v. adicătelea.

ADÍCĂTELEA adv. (Și în forma adicătele) Adică (2). Dar adicătele, ce poftiți dv.? CARAGIALE, O. II 138. ◊ Loc. adv. La adicătelea = a) la drept vorbind, ca să spun adevărul, la o adică (a); b) în momentul hotărîtor, la nevoie, la o adică (b). Cînd o fi la adicătelea, s-or mai găsi bani. REBREANU. R. I 132. – Variante: adícătelea (CONTEMPORANUL, VI II 38), adícălea (CREANGĂ, P. 203), adícătele adv.

ADÍCĂTELEA adv. (Pop.) Adică. [Var.: adicălea, adícătele adv.] – Din adică + te + le + a.

adecăte(lea) adv. pop. adecă. [Formă analogică (cf. ancâtele)].

adícăte (a), adicătele (a) adv. Pop. Adică.

adícălea (pop.) adv.

adícălea adv.

adícătelea (pop.) adv.

adícătelea adv.