ADEMPȚIÚNE s. f. Luare în posesiune sau acceptare a unui beneficiu. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ademption, lat. ademptio, -onis.

ADEMPȚIÚNE s. f. (Rar) Luare în posesiune sau acceptare a unui beneficiu. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ademption, lat. ademptio.

adempțiúne (-demp-ți-u-) s. f., g.-d. art. adempțiúnii

adempțiúne s. f. (sil. -demp-ți-u-), g.-d. art. adempțiúnii; pl. adempțiúni

adempțiúne sf [At: CADE / V: ademțiúne / Pl: -ni / E: lat ademptio, -onis, fr ademption] (Jur) Revocare sau anulare a unui testament sau a unei donații.

ADEMPȚIÚNE s.f. (Rar) Luare în posesiune sau acceptare a unui beneficiu. [< fr. ademption, cf. lat. ademptio].

ADEMPȚIÚNE s. f. luare în posesiune a unui beneficiu. (< fr. ademption, lat. ademptio)

*adempțiúne f. (lat. adémptio, de la adémptus, luat). Jur. Revocarea unuĭ legat saŭ a uneĭ donațiunĭ.