ACREDITIV, acreditive, s. n. 1. Modalitate de decontare prin care o bancă își asumă responsabilitatea de a plăti, din ordinul cumpărătorului, în favoarea vânzătorului de mărfuri sau servicii, o anumită sumă, cu condiția ca vânzătorul să prezinte documentele prevăzute, care atestă livrarea mărfurilor sau prestarea serviciilor promise. 2. Document financiar de decontare prin intermediul băncii sau al unei case de economii. – Din fr. accréditif, germ. Akkreditiv.

acreditiv sn [At: CADE / Pl: ~e / E: fr accréditif, ger Akkreditiv] (Fin) 1-2 (Document prin care se certifică o) dispoziție dată de emitent unei bănci de a plăti, din disponibil sau din creditul acordat de bancă o sumă de bani unui beneficiar.

*ACREDITIV (pl. -ive) sn. ⚚ Scrisoare pe baza căreia o persoană poate ridica de la adresant o sumă de bani pe socoteala subscriitorului [germ.].

ACREDITIV, acreditive, s. n. 1. Sumă de bani special rezervată de un cumpărător din contul său, la o bancă ce deservește un furnizor, pentru ca acestuia să i se facă plata în momentul în care dovedește predarea furniturilor în condițiile stabilite înainte prin contract. 2. Document financiar de decontare prin intermediul băncii sau al unei case de economii. – Din fr. accréditif, germ. Akkreditiv.

ACREDITIV, acreditive, s. n. Una din formele principale de decontare în economia socialistă, constînd dintr-un document bănesc prin care o instituție de credit dă altei instituții dispoziția de a plăti cuiva o sumă de bani.

ACREDITIV, acreditive, s. n. Una dintre formele principale de decontare în economia socialistă, constînd dintr-un document prin care o instituție de credit dă altei instituții dispoziția de a plăti cuiva, după îndeplinirea unor obligații, o anumită sumă de bani (asigurată prin imobilizarea ei prealabilă la bancă). ♦ (În economia capitalistă) Mandat pe care îl dă o instituție comercială alteia, împuternicind-o să plătească la cerere, unei terțe persoane, o sumă de bani în sarcina contului său. – Fr. accréditif.

ACREDITIV s.n. 1. Faptul sau efectul unui credit sau al unei creditări. 2. Sumă de bani rezervată de un cumpărător din contul său la o unitate bancară ce servește un furnizor pentru ca acestuia să i se poată face plata în momentul în care dovedește expedierea (predarea) mărfurilor. ♦ Sumă de bani depusă de cineva la o unitate a Casei de economii și consemnațiuni pentru a-i sta la dispoziție (la cerere) la o altă unitate; documentul prin care se certifică o asemenea depunere. [< fr. accréditif].

ACREDITIV s. n. modalitate de plată în practica comercială prin care banca cumpărătorului se obligă a plăti vânzătorului, direct sau prin intermediul unei bănci corespondente, o anumită sumă de bani. ◊ sumă de bani depusă de cineva la o casă de economii și consemnațiuni; înscris care certifică o asemenea depunere. (< fr. accréditif, germ. Akkreditiv)

ACREDITIV ~e n. Document prin care o instituție de credit dă altei instituții dispoziția de a plăti o sumă de bani beneficiarului. /<fr. accreditif, germ. Akkreditiv

*acreditív, -ă adj. (d. acreditez). Com. Care-ți deschide un credit: scrisoare acreditivă. S. n., pl. e (germ. akkreditiv). Scrisoare pe baza căreĭa poțĭ lua de la o persoană orĭ instituțiune banĭ în numele celuĭ care a iscălit scrisoarea.

acreditiv (desp. a-cre-) s. n., pl. acreditive

acreditiv (a-cre-) s. n., pl. acreditive

acreditiv s. n. (sil. -cre-), pl. acreditive