achingíŭ m. (turc. akynğy, d. akyn, ceambur, raĭtă p. jaf). Vechi. Pl. Un corp de călărețĭ Turcomanĭ, singura trupă existentă la Turcĭ în ainte de înființarea ĭenicerilor și menținută maĭ tîrziŭ ca călărime neregulară de cercetătorĭ. – Și echingiŭ (turc. ekinği). V. hînsar.