8 definiții pentru accesiune

accesiúne sf [At: HAMANGIU, C. C. 155 / P: ~si-u- / V: ~sie / Pl: -ni / E: fr accession, lat accessio] (Jur) Mod de dobândire a unei proprietăți rezultând din alipirea (naturală sau prin intervenția omului) a unui bun la un alt bun.

ACCESIÚNE, accesiuni, s. f. Mod de dobândire a proprietății rezultând din alipirea naturală sau prin intervenția omului a unui bun la un alt bun mai important, aparținând altei persoane. [Pr: -si-u-] – Din fr. accesion.

ACCESIÚNE, accessiuni, s. f. Mod de dobândire a proprietății, rezultând din alipirea naturală sau prin intervenția omului a unui bun la alt bun mai important. [Pr.: -si-u-] – Din fr. accession.

accesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. accesiúnii; pl. accesiúni

accesiúne s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. accesiúnii; pl. accesiúni

ACCESIÚNE s.f. (Jur.) Mod de dobândire a unei proprietăți, rezultând din alipirea naturală sau prin acțiunea cuiva a unui bun la un alt bun mai important. [Pron. -si-u-. / < fr. accession, lat. accessio].

ACCESIÚNE s. f. (jur.) mod de dobândire a unei proprietăți prin alipirea unui bun la altul mai important. (< fr. accession, lat. accessio)

*accesiúne f. (lat. ac-cessio, -ónis. V. acced, cesiune. Adeziune: a da accesiunea ta unuĭ (saŭ la un) tractat. Suire pe tron: accesiunea la putere. Dreptu de accesiune, dreptu proprietaruluĭ la venitu proprietățiĭ.

Intrare: accesiune
accesiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular accesiune accesiunea
plural accesiuni accesiunile
genitiv-dativ singular accesiuni accesiunii
plural accesiuni accesiunilor
vocativ singular
plural