ac n., pl. e (lat. acus, it. ago, pv. ac). Instrument supțire de oțel în care se bagă ața și se coase: primu ac a fost sula. A scăpa ca pin urechile aculuĭ, a scăpa ca pin minune, a fi fost foarte aproape de pericul. A avea (a găsi) ac de cojocu cuĭva, a avea cu ce să-ĭ viĭ de hac, să-l învingĭ. Organu cu care înghimpă albinele. Macaz, parte de șină mobilă în prejuru unuĭ punct fix ca să poțĭ abate trenu de pe o linie pe alta (după fr. aiguille). Ac de cap orĭ de păr (Munt.), spelcă. Ac cu gămălie (Munt.), bold. Ac magnetic, V. busolă. Acu în caru de fîn, V. car 2. – Acele de cusut s’aŭ fabricat cu mașina întîĭa oară în Anglia la 1824.