2 intrări

19 definiții

abstrágere sf [At: DA / Pl: ~ri / E: abstrage] 1 Desprindere de întreg Si: abstras1 (1). 2 Judecare izolat de întreg Si: abstras1 (2).

ABSTRÁGERE, abstrageri, s. f. (Rar) Acțiunea de a abstrage și rezultatul ei. – V. abstrage.

ABSTRÁGERE, abstrageri, s. f. (Rar) Acțiunea de a abstrage și rezultatul ei. – V. abstrage.

ABSTRÁGERE, abstrageri, s. f. (Rar) Acțiunea de a abstrage.

abstrágere (rar) s. f., g.-d. art. abstrágerii; pl. abstrágeri

abstrágere s. f. (sil. mf. abs-) → tragere

ABSTRÁGERE s.f. Acțiunea de a abstrage și rezultatul ei. [< abstrage].

abstráge vt [At: DA / Pzi: abstrag / E: fr abstraire după trage] (C. i. părți, însușiri izolate etc.) 1 A desprinde de întreg. 2 A judeca izolat.

ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage).

ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage).

ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde dintr-un complex; a lua în considerare în mod izolat, făcînd abstracție de rest. Mai mulți factori fiind legați împreună și influențîndu-se unul de altul, noi, pentru a analiza, abstragem un singur factor, ca să-i arătăm însemnătatea relativă. GHEREA, ST. CR. I 124.

ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde dintr-un complex; a lua în considerare în mod izolat, făcând abstracție de rest. – Fr. abstraire (după trage).

abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás

abstráge vb. (sil. mf. abs-) → trage

ABSTRÁGE vb. III tr. A judeca, a considera izolat, a desprinde dintr-un context. [< lat. abstrahere, cf. fr. abstraire, după trage].

abstráge vb. I. tr. a efectua o abstractizare. II. refl. a se izola de realitatea înconjurătoare. (după fr. abstraire, lat. abstrahere)

A ABSTRÁGE abstrág tranz. A considera izolat; a desprinde dintr-un ansamblu. /<lat. abstrahere

abstrage v. a considera numai unul din caracterele obiectului în afară de celelalte.

*abstrág, -trás, a -tráge v. tr. (lat. ábs-traho, -tráhere, după trag). Fac abstracțiune: să abstragem faptu cutare, să abstragem că părțile nu-s egale.

Intrare: abstragere
abstragere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abstragere abstragerea
plural abstrageri abstragerile
genitiv-dativ singular abstrageri abstragerii
plural abstrageri abstragerilor
vocativ singular
plural
Intrare: abstrage
verb (VT649)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) abstrage abstragere abstras abstrăgând singular plural
abstrage abstrageți, abstrăgeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) abstrag (să) abstrag abstrăgeam abstrăsei abstrăsesem
a II-a (tu) abstragi (să) abstragi abstrăgeai abstrăseși abstrăseseși
a III-a (el, ea) abstrage (să) abstra abstrăgea abstrase abstrăsese
plural I (noi) abstragem (să) abstragem abstrăgeam abstraserăm abstrăseserăm, abstrăsesem*
a II-a (voi) abstrageți (să) abstrageți abstrăgeați abstraserăți abstrăseserăți, abstrăseseți*
a III-a (ei, ele) abstrag (să) abstra abstrăgeau abstraseră abstrăseseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)