12 definiții pentru abstinență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

abstinență sf [At: DA / Pl: ~țe / E: fr abstinence] Impunere de restricții la mâncare, băutură, fumat etc.

ABSTINÉNȚĂ, abstinențe, s. f. 1. Faptul de a-și impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc.; abstențiune. 2. (Ec. pol.; în sintagma) Teoria abstinenței = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat. – Din fr. abstinence, lat. abstinentia.

ABSTINÉNȚĂ, abstinențe, s. f. 1. Faptul de a-și impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc.; abstențiune. 2. (Ec. pol.; în sintagma) Teoria abstinenței = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat. – Din fr. abstinence, lat. abstinentia.

ABSTINÉNȚĂ, abstinențe, s. f. Faptul de a-și impune anumite restricții, abținere de la excese.

ABSTINÉNȚĂ, abstinențe, s. f. Faptul de a-și impune anumite restricții, abținerea de la excese. – Fr. abstinence (lat. lit. abstinentia).

ABSTINÉNȚĂ s.f. Faptul de a-și impune anumite restricții; abținere de la anumite excese (mai ales sexuale). [Cf. fr. abstinence, lat. abstinentia].

abstinénță s. f. abținere de la anumite băuturi, alimente etc; abstențiune. (< fr. abstinence, lat. abstinentia)

abstinență f. înfrânare, cumpătare.

*abstinénță f., pl. e (lat. abstinentia). Starea de abstinent.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

abstinénță s. f., g.-d. art. abstinénței; pl. abstinénțe

abstinénță s. f., g.-d. art. abstinénței; pl. abstinénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ABSTINÉNȚĂ s. (livr.) abstențiune, continență.

ABSTINENȚĂ s. (livr.) abstențiune, continență. (~ de la ceva.)

Intrare: abstinență
abstinență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • abstinență
  • abstinența
plural
  • abstinențe
  • abstinențele
genitiv-dativ singular
  • abstinențe
  • abstinenței
plural
  • abstinențe
  • abstinențelor
vocativ singular
plural

abstinență

  • 1. Faptul de a-și impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: abstențiune continență
  • 2. economie politică (în) sintagmă Teoria abstinenței = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: