abstențiune sf [At: DA / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr abstention] 1 (Rar) Abstinență. 2 (Jur) Comportare a unui judecător care nu participă la proces, deoarece există motiv să fie recuzat.

ABSTENȚIÚNE, abstențiuni, s. f. (Rar) Abstinență. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abstention.

ABSTENȚIÚNE, abstențiuni, s. f. (Rar) Abstinență. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abstention.

ABSTENȚIÚNE, abstențiuni, s. f. (Rar) Abstinență. [Pr.: -ți-u-] – După fr. abstention.

abstențiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. abstențiúnii; pl. abstențiúni

abstențiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. abstențiúnii; pl. abstențiúni

ABSTENȚIÚNE s. v. abstinență.

ABSTENȚIÚNE s.f. (Rar) Abstinență; abținere. [< fr. abstention].

abstențiúne s. f. abstinență. (< fr. abstention, lat. abstentio)

abstențiune f. abținere dela exercițiul unui drept, al unei funcțiuni.

*abstențiúne f. (lat. absténtio, -ónis. V. detențiune). Abținere.

abstențiune s. v. ABSTINENȚĂ.