2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

absolutizare sf [At: DEX2 / Pl: ~zări / E: absolutiza] 1 Atribuire eronată a unei valori absolute unui fapt sau unei idei prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective. 2 Considerare greșită a unei laturi sau a unui lucru ca fiind o entitate de sine stătătoare.

ABSOLUTIZÁRE, absolutizări, s. f. Acțiunea de a absolutiza și rezultatul ei. – V. absolutiza.

ABSOLUTIZÁRE, absolutizări, s. f. Acțiunea de a absolutiza și rezultatul ei. – V. absolutiza.

ABSOLUTIZÁRE s.f. Acțiunea de a absolutiza. [< absolutiza].

absolutiza vt [At: DEX2 / Pzi: ~zez / E: absolut + -iza] 1 A atribui, în mod eronat, unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau idei respective. 2 A considera, în mod greșit, o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține.

ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza.

ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza.

ABSOLUTIZÁ vb. I. tr. A da un caracter absolut; a rupe o latură a unui lucru din complexul căruia aparține și a o considera ca o entitate de sine stătătoare. [După rus. absolutizirovati].

absolutizá vb. tr. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută. (< fr. absolutiser)

absolutizá, absolutizez vb. I. Tr. A socoti ceva ca absolut, îgnorind caracterul său relativ, limitat.

A ABSOLUTIZÁ ~éz tranz. A da caracter absolut; a considera (ceva) ca absolut. /absolut + suf. ~iza


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

absolutizáre s. f., g.-d. art. absolutizắrii; pl. absolutizắri

absolutizáre s. f., g.-d. art. absolutizării; pl. absolutizări

absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză

absolutizá vb., ind. prez. 1 sg. absolutizéz, 3 sg. și pl. absolutizeáză

Intrare: absolutizare
absolutizare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • absolutizare
  • absolutizarea
plural
  • absolutizări
  • absolutizările
genitiv-dativ singular
  • absolutizări
  • absolutizării
plural
  • absolutizări
  • absolutizărilor
vocativ singular
plural
Intrare: absolutiza
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • absolutiza
  • absolutizare
  • absolutizat
  • absolutizatu‑
  • absolutizând
  • absolutizându‑
singular plural
  • absolutizea
  • absolutizați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • absolutizez
(să)
  • absolutizez
  • absolutizam
  • absolutizai
  • absolutizasem
a II-a (tu)
  • absolutizezi
(să)
  • absolutizezi
  • absolutizai
  • absolutizași
  • absolutizaseși
a III-a (el, ea)
  • absolutizea
(să)
  • absolutizeze
  • absolutiza
  • absolutiză
  • absolutizase
plural I (noi)
  • absolutizăm
(să)
  • absolutizăm
  • absolutizam
  • absolutizarăm
  • absolutizaserăm
  • absolutizasem
a II-a (voi)
  • absolutizați
(să)
  • absolutizați
  • absolutizați
  • absolutizarăți
  • absolutizaserăți
  • absolutizaseți
a III-a (ei, ele)
  • absolutizea
(să)
  • absolutizeze
  • absolutizau
  • absolutiza
  • absolutizaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

absolutizare

  • 1. Acțiunea de a absolutiza și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • vezi absolutiza
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

absolutiza

  • 1. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține.
    surse: DEX '09 DN

etimologie:

  • Absolut + sufix -iza.
    surse: DEX '98 DEX '09