15 definiții pentru abjura

ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare.

ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare.

ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. (Rar) A se lepăda de o credință; a renega o doctrină, o părere etc. [Julieta către Romeo:] Renunță l-al tău tată, abjură-ți al tău nume. MACEDONSKI, O. II 117.

ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. (Rar) A se lepăda de o credință; a renega o doctrină, o părere etc. – Fr. abjurer (lat. lit. abjurare).

abjurá vb. I. tr. (compl. indică credințe, doctrine, opinii etc.) A renega public. ♦ Gener. A renunța definitiv. • prez.ind. abjúr. / <fr. abjurer, lat. abiurare „a tăgădui“.

abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră

abjurá vb., ind. prez. 1 sg. abjúr, 3 sg. și pl. abjúră

abjura vt [At: MACEDONSKI, O. II, 117/ Pzi: -jur / E: fr abjurer, lat abjurare] A nega, public, o credință religioasă, o doctrină, o concepție etc.

ABJURÁ vb. a se lepăda, a renega. (A ~ de la o credință.)

ABJURÁ vb. I. tr. (Rar) A renega public o religie. ♦ A renunța la o doctrină, la o părere etc. [< fr. abjurer, lat. abiurare].

abjurá vb. tr. a renega public o credință, o doctrină, o opinie. (< fr. abjurer, lat. abiurare)

A ABJURÁ abjúr tranz. (doctrine, concepții, etc.) A renega în mod public. /<lat. abjurare, fr. abjurer

abjurà v. 1. a se lepăda prin jurământ de o religiune, de o doctrină; 2. fig. a renunța la o părere, a părăsi cu totul.

*abjúr, a v. tr. (lat. ab-júro, -are). Renunț publicamente de la o religiune. Fig. Renunț la o opiniune, la un sentiment


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ABJURÁ vb. a se lepăda, a renega. (~ o credință, o doctrină.)

Intrare: abjura
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) abjura abjurare abjurat abjurând singular plural
abju abjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) abjur (să) abjur abjuram abjurai abjurasem
a II-a (tu) abjuri (să) abjuri abjurai abjurași abjuraseși
a III-a (el, ea) abju (să) abjure abjura abjură abjurase
plural I (noi) abjurăm (să) abjurăm abjuram abjurarăm abjuraserăm, abjurasem*
a II-a (voi) abjurați (să) abjurați abjurați abjurarăți abjuraserăți, abjuraseți*
a III-a (ei, ele) abju (să) abjure abjurau abjura abjuraseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)