abitație abitațiune habitație

abitație

  • 1. Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia.
    surse: DEX '09 DLRM MDA2 DN NODEX științe juridice
    • 1.1. Dezmembrare a dreptului de proprietate asupra unei case, care conferă titularului dreptul de a o folosi și a încasa chiria, fără posibilitatea de a o înstrăina.
      surse: DEXI

etimologie:

habitație

  • 1. Drept de a locui într-o casă care aparține altuia.
    surse: NODEX

etimologie:

Intrare: abitație
substantiv feminin (F107) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abitațiune abitațiunea
plural
genitiv-dativ singular abitațiuni abitațiunii
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abitație abitația
plural
genitiv-dativ singular abitații abitației
plural
vocativ singular
plural
habitație substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular habitație habitația
plural habitații habitațiile
genitiv-dativ singular habitații habitației
plural habitații habitațiilor
vocativ singular
plural

15 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d']habitation.

ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d']habitation.

ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Dreptul de a locui într-o casă.

abitáție s.f. (jur.) Dezmembrare a dreptului de proprietate asupra unei case, care conferă titularului dreptul de a o folosi și a încasa chiria, fără posibilitatea de a o înstrăina. • g.-d. -iei. și habitáție, (înv.) abitațiune s.f. / <fr. habitation, lat. habitatĭo, -onis „locuință“.

abitáție (-ți-e) s. f., art. abitáția (-ți-a), g.-d. abitáții, art. abitáției

abitáție s. f. (sil. -ți-e), art. abitáția (sil. -ți-a), g.-d. abitáții, art. abitáției

abitație sf [At: HAMANGIU, C. C. 141 / Pl: -ii / V: (înv) ~iune / E: fr (droit d’) habitation) (Jur) Drept de folosință a unei case de locuit aflate în proprietatea altcuiva.

ABITÁȚIE s.f. Dreptul de a locui într-o casă proprietate a altuia. [Var. habitație s.f. / cf. fr. habitation, lat. habitatio].

abitáție s. f. drept de folosință a unei case, proprietate a altcuiva. (< fr. habitation, lat. habitatio)

ABITÁȚIE f. jur. Dreptul de a locui într-o casă care aparține altuia. /<fr. habitation, lat. habitatio, ~onis

abitațiúne s.f. v. abitație.

habitáție s. f., pl. habitáții

abitațiune sf vz abitație

HABITÁȚIE s.f. v. abitație.

HABITÁȚIE ~i f. Drept de a locui într-o casă care aparține altuia. /<fr. habitation, lat. habitatio, ~onis