Vrancea f. 1. porțiune a Carpaților Moldovei între Putna și Milcov; 2. plasă cu 12 sate în jud. Putna, ai cării locuitori păstrează portul și datinile din vechime. Punct de contact între Muntenia, Moldova și Ardealul (Vrăncean).

Vrancea v. Avram II 3.

VRANCEA ținutul zis „Țara Vrancii” cu organizație social-politic-economică autonomă odinioară; etimologia mult discutată, a fost pusă în legătură și cu Brodnicii de I. Motogna, (RI VIII 59); acesta e probabil numele unui străvechi jude sau voivod local, ca și Vîlcea, Mehedinț, Tecuci, Tigheciu și altele la fel, format din antrop. Vrană + suf. -cea. El apare în această formă de cîteva ori, ca prenume: 1. Vrancea mold., 1632 (Sd XI 258); din Tigheciu (17 A... 238); Izvorul Vranciului t. din Gorj (16 B V 481); Vranciu n. de familie act. 2. + suf. augmentativ -an, ca prenume chiar: Vrancean spătar (Dm); mold. (P¹⁴ fila 14); Vrîncean frate cu Lupea (17 A II 115); – Șt. diac 1647 (Cat mold II); și ca toponim: Vrîncfeni, -ioaia.