13 definiții pentru vânător
din care- explicative (7)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- argou (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
VÂNĂTOR, vânători, s. m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime). 3. (În sintagma) Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem.
VÂNĂTOR, vânători, s. m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime). 3. (În sintagma) Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de bogdanrsb
- acțiuni
vânător [At: CORESI, EV. 330 / Pl: ~i, ~oare / E: ml venatorem] 1 sm Persoană care practică vânătoarea Si: pușcaș, (reg) volhităr. 2 sm (D. obiecte de îmbrăcăminte sau d. accesorii ale acestora; îla) De ~ Care este folosit în special sau exclusiv la vânătoare (1) Si: vânătoresc (5). 3 sm Personaj al unor jocuri de copii care au ca temă vânătoarea (1) („vânătorul și ursul”, „vânătorul și vulpea”, „vânătorul și iepurele”, „rațele și vînătorii” etc.). 4 sm (Pex) Animal care pândește și prinde o pradă pentru a supraviețui Si: animal de pradă, prădător. 5 sm Animal care este folosit la vânătoare (1). 6 sm (Șîs ~ de pește) Pescar. 7 sm (Bis; înv; fig; șîs ~ de oameni) Persoană care propovăduiește concepțiile religiei creștine. 8 sm (Bis; înv; fig; prc; îas) Apostol (1). 9 sm (Mil; în Evul Mediu) Soldat în garda palatului domnesc. 10 sm (Mil; în Evul Mediu) Mercenar. 11 sm (Mil; în Evul Mediu) Soldat dintr-o veche unitate militară formată din pedestrași și călărime. 12 smp (Mil; în Evul Mediu) Corp de gardă. 13 smp (Îs) ~i de munte Trupe din cadrul forțelor armate specializate pentru lupta în regiuni muntoase. 14 sm (Îs) ~ de munte Ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. 15 smp (Mol; în Evul Mediu; prc) Corp de oaste din satul Vânători, care, în schimbul scutirii de bir, aproviziona curtea domnească cu vânat și făcea de pază la Cetatea Neamț. 16 sm (Fig) Persoană care urmărește ceva sau pe cineva cu tenacitate. 17 sm (Fig; prt) Persoană care vrea să parvină. 18 sm (Fig; prt; îs) ~ de zestre Bărbat care urmărește să se căsătorească din interes. 19 sms (Înv) Zodia capricornului. 20-21 sma, a (Reg; șîs cotețul ~) (Împrejmuire) de nuiele sau de stuf, împletită cu papură pe mai multe rânduri, având la mijloc o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, fixată într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu. 22 sm (Iht; reg) Avat (Aspius aspius). 23 sm (Orn; reg) Șoim de iarnă (Falco columbarius aelon). 24 snm (Îs) ~ de submarine Navă special amenajată pentru căutarea și distrugerea submarinelor Vz distrugător (2). 25 sm Marinar de la bordul unui vânător (24) de submarine. 26 snm Avion de vânătoare. 27 sm Pilot al unui avion de vânătoare.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VÂNĂTOR ~i m. Persoană care vânează; om care practică vânătoarea. 2) fig. Persoană care vânează posturi, avantaje nemeritate; om care caută să parvină cu orice preț. 3) înv. Soldat dintr-o unitate militară constituită din pedestrași și călărași. ◊ ~ de munte infanterist instruit pentru a duce lupta în condiții de munte. /<lat. venatoren
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
vânător m. 1. cel ce vânează, cui îi place vânătoarea; 2. pl. corp de trupe: armata română numără douăzeci regimente de vânători. [Lat. VENATOREM].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
vînător s.m. 1 Persoană care vînează, care practică vînătoarea. Vînătorul porni să bată pădurile (CAR.). 2 fig. (peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. Lasă-mă cu acest vînîtor de zestre (CA. PETR.). 3 fig. (bis.; înv.; și vînător de oameni) Persoană care propovăduiește concepțiile religiei creștine; restr. apostol. Voi face pre voi vînători de oameni (VARL.). 4 (în Ev. Med.; la pl.) Soldat în garda palatului domnesc; ostaș angajat pentru bani într-o armată (străină); soldat dintr-o veche unitate militară formată din pedestrași și călărime. Aveau sub ordinele lor o întreagă armată de slujitori, numiți dorobanți, lefegii, seimeni, vînători, poterași (OȚETEA). 5 (și vînător de munte) Ostaș infanterist special instruit, echipat pentru a lupta în regiuni muntoase. Mai multe companii de armată și de vînători de munte, au luat în stăpînire terenul, pentru o luptă sîngeroasă (ARGH.). • pl. -i. /lat. venatorem.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
VÎNĂTOR, vînători, s. m. 1. Persoană care se ocupă cu vînătoarea, care vînează. Din văzduh abia s-aude Țipăt jalnic de prigorii... Cu ciubote mari și ude Stau la masă vînătorii. TOPÎRCEANU P. 214. Văzură un porc mistreț mare fugind și un vînător alergînd după dînsul călare. ISPIRESCU, E. 140. Cum vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul, Cînd ți-oi întinde brațul stîng, Să mă cuprinzi cu brațul. EMINESCU, O. I 174. Vînătorul împușcase Biata ciută la izvor. ALECSANDRI, P. A. 154. Dacă-i curcă ce se-ncurcă în calea vînătorului, se spune în ironie despre vînătorii nepricepuți. ◊ Fig. Văzui negri ochișori... Veniți după ei, feciori, Să ne facem vînători! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 369. ♦ Fig. Persoană care aleargă să obțină cu orice preț situații sau lucruri (pe care nu le merită). Avea în urmă destulă vreme să se îndoape, cît poftea, cu rățoielile nesărate ale cine știe cărui vînător de gologani. HOGAȘ, M. N. 29. 2. (Învechit) Soldat dintr-o unitate militară formată din pedestrași și călărime. Vînătorii, în număr de 1000, din cari jumătate pedestrime și jumătate călărime subt căpitanul de vînători. BĂLCESCU, O. I 13. Vînător de munte = infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în teren muntos.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
vînătór, -oáre s., pl. f oare (lat. venator). Persoană care vînează: un vînător. Un fel de infanterist în a căruĭ uniformă e caracteristic verdele. Vînătorĭ călărĭ, un fel de călărașĭ saŭ roșiorĭ. V. dorobanț și lăncer.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
vânător s. m., pl. vânători
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
vânător s. m. pl. vânători
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
vânător s. m., pl. vânători
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
VÂNĂTOR s. (astăzi rar) prinzător, (rar) pușcaș, (prin Transilv. și Bucov.) pușcător. (~ de vulpi.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
VÎNĂTOR s. (astăzi rar) prinzător, (rar) pușcaș, (prin Transilv. și Bucov.) pușcător. (~ de vulpi.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
vânător, vânători s. m. (intl.) conductor de tren.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
vânător, vânătorisubstantiv masculin
- 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
- Din văzduh abia s-aude Țipăt jalnic de prigorii... Cu ciubote mari și ude Stau la masă vînătorii. TOPÎRCEANU P. 214. DLRLC
- Văzură un porc mistreț mare fugind și un vînător alergînd după dinsul călare. ISPIRESCU, E. 140. DLRLC
- Cum vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul, Cînd ți-oi întinde brațul stîng, Să mă cuprinzi cu brațul. EMINESCU, O. I 174. DLRLC
- Vînătorul împușcase Biata ciută la izvor. ALECSANDRI, P. A. 154. DLRLC
- Văzui negri ochișori... Veniți după ei, feciori, Să ne facem vînători! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 369. DLRLC
- 1.1. Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Avea în urmă destulă vreme să se îndoape, cît poftea, cu rățoielile nesărate ale cine știe cărui vînător de gologani. HOGAȘ, M. N. 29. DLRLC
-
- Dacă-i curcă ce se-ncurcă în calea vânătorului, se spune în ironie despre vânătorii nepricepuți. DLRLC
-
- 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime). DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
- Vînătorii, în număr de 1000, din cari jumătate pedestrime și jumătate călărime subt căpitanul de vînători. BĂLCESCU, O. I 13. DLRLC
-
- Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și înzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. DEX '09 DLRLC NODEX
etimologie:
- venatorem DEX '09 DEX '98 NODEX