TRIPOLI s. n. Sediment de dioxid de siliciu alcătuit din scoici și infuzori, folosit în industrie. – Din fr. tripoli.

tripoli sn [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (îvr) ~ipol / E: fr tripoli] Sediment de bioxid de siliciu alcătuit din scoici și infuzori, întrebuințat în industrie Si: diatomit.

TRIPOLI s. n. Sediment de bioxid de siliciu alcătuit din scoici și infuzori, întrebuințat în industrie. – Din fr. tripoli.

TRIPOLI s. n. Sediment (reprezentînd un bioxid de siliciu) alcătuit din scoici și din infuzori întrebuințat în industria sticlei, a zahărului, a coloranților etc.

TRIPOLI s.n. Diatomit. [Pron. -po-li. / < fr. tripoli].

TRIPOLI s. n. diatomit. (< fr. tripoli)

TRIPOLI n. Rocă sedimentară silicoasă poroasă, întrebuințată în industrie; diatomit; kiselgur. /<fr. tripoli

tripoli n. substanță minerală galbenă sau roșie, ce servă la poleit.

Tripoli n. 1. oraș în Africa, port pe Mediterana, cap. Tripolitaniei: 75.000 loc.; 2. oraș în Siria, aproape de mare: 30 000 loc. ║ (Regența) sau Tripolitania, țară în Africa de N., între Egipt și Tunis, ce depindea de Turcia: 1.200.000 loc., cu cap. Tripoli. Devenită dela 1912 colonie italiană.

*trípoli n. (fr. tripoli, după numele orașuluĭ Tripoli din Siria, de unde se aducea odinioară această substanță). V. tarabulus. Min. O substanță minerală galbenă saŭ roșie întrebuințată la lustruit.

tripol¹ sm [At: M. D. ENC. / Pl: ~i / E: fr tripôle, eg tri-pole] Rețea electrică tripolară.

tripol² sn vz tripoli

TRIPOL s.m. (Fiz.) Rețea electrică cu trei borne de acces. [< fr. tripôle].

TRIPOL s. m. rețea electrică tripolară. (< fr. tropôle)

tripoli (sediment) (desp. -po-li) s. n.

Tripoli (capitala Libiei) (desp. -po-li) s. propriu n.

tripoli (sediment) (-po-li) s. n.

*Tripoli (oraș) (-po-li) s. propriu n.

tripoli s. n. (sil. -po-li)

tripol s. m., pl. tripoli

tripol s. m., pl. tripoli

tripol s. m., pl. tripoli

TRIPOLI s. (MIN.) diatomit, kieselgur, pămânțel, pământ de diatomee.

TRIPOLI s. (MIN.) diatomit, kiselgur, pămînțel, pămînt de diatomee.

tripoli, (engl.= tripoli), var. de silicolit; rocă poroasă, moale, friabilă, de culoare deschisă, formată din silice, carbonați, min. argiloase și cuarț. Apare sub formă de pulbere sau mase pământoase, rezultate prin spălarea și hidratarea unor silicolite calcaroase sau calcare silicioase. Adesea se confundă cu diatomitul, datorită porozității ridicate și G reduse.