1) teoc, V. toc 3.

2) teoc, V. chĭoc.

chĭoc și (nord) teoc n., pl. urĭ (cp. cu toc 1). Mold. O gropiță de cîțĭ-va centimetri făcută în pămînt și în care băĭețiĭ, la jocurile lor, aruncă cu pumnu nucĭ saŭ bile de ciment. (După cum intră cu soț orĭ fără soț, cîștigă unu saŭ altu).

1) toc n., pl. urĭ (ung. sîrb. tok, toc, cutie. V. chĭoc). Cutie de forma obĭectuluĭ pe care trebuĭe să-l păstreze (precum: cutia în care se poartă un instrument muzical, o tabachere, un binoclu, niște ochelarĭ, niște compasurĭ, o armă de foc, maĭ ales un pistol ș. a.). Vasu de tinichea în care cosașu-șĭ ține cutea cînd cosește. Cadru (pervazu) ușiĭ saŭ ferestreĭ (V. ușor 1). Partea de afară a cornuluĭ la boŭ. Cornet de bomboane. Sud. Condeĭ de scris (adică „tocu penițeĭ”, bucata de tinichea care ține penița). – În nord teoc (o silabă). În Ban. teoc, cĭob, hîrb, pl. și teoace. V. cîlîf.

Teoc v. Teoctist 3.