tang sn, i [At: DELAVRANCEA, ap. TDRG / V: (reg) ~nc, ~a / E: fo] (Reg; rep; îcr lang) 1-2 (Cuvânt care) redă sunetul produs de talangă sau de clopotul bisericii.

tanc² i vz tang

tanga² sn, i vz tang

tâng³, ~ă a [At: N. REV. R. II, 230 / Pl: ~ngi, ~nge / E: vsl тѫгъ] (Mol) 1 Plin de jale. 2 Fără putere Si: neputincios.

tîng, -ă adj. (vsl. tongŭ, ca și în rom. nă-tîng). Mold. sud. Mînă tîngă, mînă nătîngă, fără putere, amorțită, bleagă. Inimă tîngă, plină de tîngă.

tâng, -ă, tângi, -e, adj. (reg.) bleg, fără putere, amorțit; plin de jale, întristat.

LIN YU-TANG (1895-1976), scriitor și filolog chinez. Din 1936 a trăit mai mult în S.U.A. Romane de inspirație taoistă („Țara și poporul meu”, „Importanța existenței”, „Cu dragoste și ironie”, „O frunză în furtună”); eseuri. A inventat ssitemul de indexare chinez.

ȚANG 1. Țangul, mold. 2. Țanghiul Oprea (17 B I 242, 364). 3. Țănghia, Stan din Muscel (17 B IV 448). Cf. gr.-bizantin Tzanghitzaki (Miklosich – Müler, Actele m-rii Lembo).