4 definiții pentru Sinai


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Sinai n. munte în Arabia la Nordul Mării Roșie, celebru în istoria Evreilor.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Sinai, munte în peninsula cu același nume din Egipt, situată între golfurile Suez și Akaba, pe care, potrivit, Vechiului Testament, Dumnezeu a dat, prin Moise, cele zece porunci (Decalogul) poporului evreu după scoaterea acestuia din robia egipteană.

SINAI 1. Pen. de formă triunghiulară în NE Egiptului, mărginită de M. Mediterană la N, granița Egiptului cu Israelul la E, G. ’Aqaba la SE, M. Roșie la S și golful și canalul Suez la V și NV; 60,7 mii km2. În NV pen. S. se află istmul Suez. Relief predominant muntos și de podiș, cu alt. max. de 2.637 m (vf. Jabal Katrinah). Climă tropicală uscată; vegetație xerofilă. Zăcăminte de petrol și mangan. Creșterea ovinelor și caprinelor. În această zonă s-au desfășurat luptele între armatele arabe și cele israeliene, în iun. 1967, în urma cărora Israelul a ocupat pen., retrocedată în 1982, cu excepția enclavei Taba, înapoiată în 1989. 2. Muntele ~ (HOREB sau JABAL MŪSᾹ), masiv muntos în S pen. Sinai, cu alt. de 2.285 m, menționat în „Biblie”, unde Moise a primit de la Dumnezeu Tablele Legii după ieșirea poporului lui Israel din Egipt. Aici se află mănăstirea creștină Sf. Ecaterina (sec. 6), una dintre cele mai vechi din lume (declarată în 2002 ca făcând parte din Patrimoniul cultural universal) unde a fost descoperit un vechi manuscris, „Codex sinaiticus”, una dintre principalele pentru reconstituirea textului original al „Bibliei”.

SINAI muntele; variantă greacă Σινᾶ (Hurm XIII). 1. Sinaia t (orașul și m-rea); Sinaitul, St. (Mag Br); – Samuil (IO 48) zis și „Sinadon”, epitet bizantin echivalent, designînd persoana care vine de la m-rea din m-tele Sinai. 2. Sinadon, mold. cf. „s-t Mihail mărturisitorul de la Sinad” (Viața Feudală, 1957 p. 517); Sinade oraș în Anatolia (Ist. Rom. 1962 II 665); Sănadon, Nicodim mon. (DCpol). 3. Sinadin al Căpitanului, sec. XV (Rel); – megiaș din Călugăreni (17 B I 48). 4. Sanadin (Pom; P11); cf. Συναδηνός supranume bizantin: Theodor Synadinos protostrator la 1342 în Bulgaria, unchiu al țarilor: Ioan Alexandru și Șt. Dușan, « din Sinai » expl. I. Bogdan (Rel 280).

Intrare: Sinai
Sinai
substantiv propriu (SP001MS)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Sinai
  • Sinaiul
plural
genitiv-dativ singular
  • Sinaiului
plural
vocativ singular
plural