SCHINUȚĂ, schinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albastre sau albe; bănică (Phyteuma orbiculare). – Schin (= spin) + suf. -uță. corectat(ă)

cărbune sm [At: PSALT. 25/11 / Pl: ~ni / E: ml carbo, -onis] 1 (Îvp) Corp solid care, prin ardere, a pierdut o mare parte din elementele sale combustibile și în care predomină carbonul Cf cenușă, funingine, scrum, zgură, (reg) stirigie. 2 (Șîs ~ aprins) Jar. 3 Bucată de lemn consumată, în parte, de foc, dar stinsă înainte de a se preface în cenușă. 4 (Îe) L-au bătut ~nii la cap Se spune despre un om beat. 5 (Îs) ~ stins sau potolit ori acoperit Se spune unei persoane tăcute, ascunse și intrigante. 6 (Îcs) De-a sau cu ~le Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 7 (Șîs ~ de lemn) Material combustibil de culoare neagră, ușor și sfarâmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a acestuia, folosit în siderurgie drept combustibil etc. Si: mangal. 8 (Pfm; îe) A cumpăra ~ni de la faur (sau de la faur ~) A cumpăra ceva scump la mâna a doua. 9 (Pfm; d. alimente; îe) A se face ~ A se arde la gătit. 10 (Pfm; îe) A sta (ca) pe ~ni (aprinși) A fi foarte nerăbdător. 11 Creion negru, obținut dintr-un lemn de esență foarte moale, carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe etc. 12 (Gig) Rocă amorfă, de culoare gălbuie, brună până la neagră, friabilă, formată prin îmbogățirea în carbon (în lipsa oxigenului din aer) a resturilor unor plante din epoci geologice îndepărtate și folosită drept combustibil și ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. 13 (Îs) ~ brun Cărbune (12) de culoare brună închisă, compact, sticlos, casant. 14 (Îs) ~ activ Cărbune (12) cu o structură poroasă și cu o mare capacitate de reținere, prin adsorbție, a gazelor, a vaporilor etc. 15 (Îs) ~ animal Material obținut prin calcinarea oaselor animale și folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, absorbant intestinal etc. 16 (Îs) ~ alb Curs de apă cu căderi utilizabile pentru producerea de energie. 17 (Îs) ~ de retortă Produs foarte dur și bun conducător de electricitate, depus pe pereții retortelor în care se obține coxul și care se utilizează ca materie primă pentru electrozi la elementele galvanice Si: grafit de retortă. 18 (Min; înv) Antrax. 19 (Med) Antrax. 20 (Zlg; îs) ~ emfizematos Boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei și care se manifestă prin apariția, în mușchi, a unor tumori infiltrate cu gaze. 21 (Bot; lpl) Planta Phyteuma spicatum Și (reg) cărbunari (6). 22 (Reg; lpl) Plantă erbacee cu frunze ovale la bază, lanceolate mai sus și flori negre-violacee Si: baraboi, bănișor, cărbunar (7), spinuță (Phyteuma spiciforma).

spinuță sf [At: POLIZU / Pl: ~țe / E: spin¹ + -uță] (Bot) 1 Plantă erbacee din familia campanulaceelor, cu tulpină dreaptă și simplă, cu frunze dințate, cu flori de culoare albastră, rar albă, dispuse în capitule terminale globoase, care crește prin poienile din regiunea alpină și subalpină Si: (pop) bănică (Phyteuma orbiculare). 2 (Trs) Cărbuni (Phyteuma spiciforma). 3 (Îvr) Cărbuni (Phyteuma spicatum).

bănică s.f. (bot.) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, cu florile de culoare albastră, rar, albă, dispuse în capitule globuloase, care crește în regiunea alpină și subalpină (Phyteuma orbiculare). • pl. -ci. /etimol. nec.

BĂNICĂ, bănici, s. f. Plantă erbacee cu flori albastre, rar albe, dispuse în capitule globuloase, care crește în regiunea alpină și subalpină (Phyteuma orbiculare). – Et. nec.

CĂRBUNE, cărbuni, s. m. I. 1. Rocă combustibilă amorfă, de culoare gălbuie, brună până la neagră, friabilă, formată prin îmbogățirea în carbon (în lipsa oxigenului din aer) a resturilor unor plante din epocile geologice și folosită drept combustibil și ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. ♦ Cărbune brun = cărbune de culoare brun-închis, compact, sticlos, casant. Cărbune activ = cărbune cu structură poroasă și cu mare capacitate de reținere prin adsorbție a gazelor, a vaporilor etc. Cărbune animal = material obținut prin calcinarea oaselor animale și folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, adsorbant intestinal etc. ♦ Cărbune alb = denumire dată cursurilor de apă cu căderi utilizabile pentru producerea de energie. 2. Material combustibil de culoare neagră, ușor și sfărâmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a lemnului, folosit în siderurgie, drept combustibil etc.; mangal. ◊ Expr. A se face cărbune = (despre alimente) a se arde. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. 3. Creion negru obținut dintr-un lemn de esență foarte moale, carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe etc. II. 1. (Med.) Antrax. 2. (Zool.; în sintagma) Cărbune enfizematos = boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei și care se manifestă prin apariția în mușchi a unor tumori infiltrate cu gaze. 3. (La plante) Tăciune. 4. (Bot.; reg.; la pl.) Plantă erbacee cu frunze ovale la bază, lanceolate mai sus și flori negre-violacee (Phyteuma spiciforma); spinuță (1). – Lat. carbo, -onis.

SCHINUȚĂ, schinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albastre sau albe care crește în regiunile montane; bănică (Phyteuma orbiculare). – Schin (=spin) + suf. -uță.

SPINUȚĂ, spinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori de culoare albastru-închis, rar albe, dispuse în capitule globuloase; bănică (Phyteuma orbiculare). – Spin¹ + suf. -uță.

BĂNICĂ ~ci f. Plantă erbacee cu flori albastre, dispuse în inflorescențe rotunde, răspândită în regiunile alpine. /Orig. nec.

CĂRBUNE ~i m. 1) Rocă sedimentară de culoare gălbuie sau brună până la neagră, folosită drept combustibil și ca materie primă în metalurgie și în industria chimică. ~ de pământ. ~ de piatră. 2) Lemn carbonizat. A stinge ~ii. 3) Bucată de lemn în stare incandescentă; jăratic. ◊ A sta (ca) pe ~i a fi foarte nerăbdător. 4) Creion negru și foarte moale, folosit în pictură. 5) Boală a unor cereale (porumb, grâu), caracterizată prin apariția unei pulberi negre, cauzată de o ciupercă parazită; tăciune. 6) Boală molipsitoare a vitelor (transmisibilă și omului) manifestată prin abcese pulmonare, gastrointestinale și prin simptome de colaps; antrax; bubă-neagră. /<lat. carbo, ~onis

bănică s. f., g.-d. art. bănicii; pl. bănici

cărbune s. m., pl. cărbuni

spinuță s. f., g.-d. art. spinuței; pl. spinuțe

BĂNICĂ s. (BOT.; Phyteuma orbiculare) spinuță.

CĂRBUNE s. v. rubin.

CĂRBUNE s. 1. (GEOL.) (fig.) aur negru. (~le este o rocă sedimentară.) 2. mangal. (~le este folosit drept combustibil.) 3. v. tăciune. 4. (BOT.; Phyteuma vagneri) (reg.) baraboi, bănișor, spinuță. 5. v. antrax. 6. (FITOP.) tăciune. (Plantă atacată de ~.)

SPINUȚĂ s. (BOT.; Phyteuma orbiculare) bănică.

SPINUȚĂ s. v. cărbune.

PHYTEUMA L., FITEUMA, fam. Campamilaceae. Gen originar din Europa, 29 specii, erbacee, perene. Frunzele inferioare lung-pețiolate, cele superioare mai mici, sesile și alterne. Flori pe tip 5, dispuse în capitule, rareori racemoase, albastre, albe, purpur sau galbene. Corolă tubuloasă, liniară, lungă, cu laciniile lipite la vîrf, apoi se desprind și se întind, anterele stamine- lor libere.

Phyteuma betonicifolium Vill. [syn. R. michelii Rchb. var. betonicifolium (Vill.) Koch], Specie care înflorește vara-toamna. Flori albastre-lila, rareori albe, în spic cilindric. Frunzele de la bază lat-lanceolate, lung-pețiolate, glabre, slab-crestate, cele superioare sesile și mai mici. Plantă, cca 0,50 m înălțime, cu rădăcină pivotantă, tulpină erectă, glabră.

Phyteuma canescens Waldst. et Kit. [syn. Asyneuma canescens (Waldst. et Kit.) Griseb. et Schenk; Podanthum canescens (Waldst. et Kit.) Boiss.]. Specie care înflorește vara. Flori albastre-violet cu pediceli scurți, în raceme. Frunze caulinare, ovate, sesile, cre- nat-serate. Plantă perenă, cca 0,70 m înălțime.

Phyteuma comosum L. Specie care înflorește vara. Flori roșii-lila pînă la albicios cu un cioc albăstrui-violet, pînă la 20, dispuse în capitule terminale, globuloase. Frunzele la baza tulpinii sînt gri-verzi, rotunde sau reniforme, lung-pețiolate, glabre, adînc-crestate, cele tulpinale alungit-ovate, îngustîndu-se în pețiol. Plantă perenă, de rocărie, înaltă de cca 13 cm, tulpină pendentă, glabră.

Phyteuma orbiculare L. (syn. P. austriacum Beck.). Specie care înflorește vara. Flori de la violet-închis la albastru, rar albe, așezate pînă la 30 în capitule sferice, terminale. Bractee lat-ovate, cu margini, în general, întregi, nu mai lungi decît capitalele pe care le însoțesc. Frunze alungite, pînă la ovat-serate, glabre, cele superioare sesile, lanceolate, deseori cu marginea întreagă, cele inferioare cordiforme, lung-pețiolate. Plantă erbacee, perenă, cca 40 cm înălțime. Tulpină glabră, erectă, simplă.

Phyteuma spicatum L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albe sau albe-gălbui eu vîrfuri verzi, așezate într-un spic dens, ovat sau cilindric. Frunzele, la baza tulpinii, cordiforme, lung-pețiolate, dublu-dentate, deseori cu pete maronii, cele tulpinale mai scurt-pețiolate, iar cele din vîrf lanceolate și sesile. Plantă, cca 0,70 m înălțime, glabră, cu tulpină erectă.

Phyteuma tetramerum Schur. Specie care înflorește vara. Flori pe tip 4 (stigmat bifidat), în general albastre, sesile, drepte, în capitule însoțite de bractee. Frunzele superioare lanceolate, cele inferioare cordat-ovate. modificată

Phyteuma vagneri A. Kern. Specie care înflorește vara. Flori violacee-întunecate așezate în capital globulos, mai întîi sferic, apoi alungit spre formă cilindrică. Plantă erbacee, perenă, cu frunze neregulat-serate, cele superioare sesile, lanceolate, cele inferioare-ovate, la bază cordiforme, lung-pețiolate. modificată