Petru m. numele mai multor Domni români: Petru I, v. Mușat; Petru II, fiul lui Ștefan I Mușat, în luptă continuă pentru tronul Moldovei cu fratele său Ștefan II, până ce ambii frați dușmani fură înlăturați de Roman II (1395-1399); Petru III, fiul iui Alexandru cel Bun, domni în trei rânduri împreună cu alții (1444-1457); Petru IV (Rareș), Domnul Moldovei în două rânduri, fiul natural al lui Ștefan cel Mare, intră de zece ori în Ardeal cu gândul să’l coprinză (1527-1538); părăsit de boieri, se retrase în Ardeal și apoi la Constantinopole, de unde se reîntoarse pe tron (1541-1546); Petru V (Șchiopul), Domn al Munteniei (1560-1568), mazilit și întemnițat de Turci, fu scăpat de mamă-sa Doamna Chiajna și ajunse în două rânduri pe tronul Moldovei (1574-1579 și 1582-1591). ║ Petru I (din Argeș), Domn al Munteniei, pus de Turci dar răsturnat în curând de Radu Paisie (1534-1536); Petru II, v. Pâtrașcu; Petru III, v. Petru V; Petru IV, v. Cercel.

Petru m. numele mai multor Țari ai Rusiei: PETRU I (cel Mare), născut la Moscova în 1672, călători în Europa pentru instrucțiunea sa, nimici corpul de infanterie numit streliți (1698), fundă Petersburgul (1705), învinse pe Carol XII la Puhava (1709), civiliza poporul său, pregăti mărirea Rusiei, dete pierzării pe fiul său Alexie, adversar al reformelor sale (1718), și muri la Petersburg în 1725, lăsând tronul soției sale Caterina; PETRU II, nepotul celui precedent, domni după Caterina (1727-1730); PETRU III, strangulat din instigațiunea soției sale Caterina II (1762).

Petru n. numele mai multor regi ai Spaniei si Portugaliei: PETRU (cel Crud), rege al Castiliei, se făcu odios prin cruzimile sale (1350-1369); PETRU (cel Drept), rege al Portugaliei, micșoră impozitele (1357-1367).

Petru (Eremitul) m. călugăr francez, predică întâia cruciată și însoți pe cruciați (1050- 1115).

Petru (Sân) m: primul dintre apostoli și dintre papi, răstignit la Roma în 65 d. Cr.: serbat la 29 Iunie.

Petru I (Carageorgevici) m. fost rege al Serbiei, născut la Belgrad, urcat pe tron în 1903. Și-a atras admirația lumii prin devotamentul său patriotic în cursul răsboiului mondial (1914-1916). Petru I muri la 15 August 1921, urmându-i pe tron fiul său Alexandru.

Petru.

Petru (c. 10 d. Hr. – 67 d. Hr.), sfânt, unul dintre cei 12 apostoli, n. în Betsaida Galileii, fiul lui Iona și frate cu Andrei. De meserie pescar, a fost chemat de Iisus să devină „pescar de oameni”, schimbându-i numele din Simon în Petru (Chefa sau Chifa „piatră”). Entuziast și tare în credință, se leapădă de Iisus când este prins, dar la cântatul cocoșilor se căiește amar. Este reabilitat după Înviere și primește din partea apostolilor întâietatea de vârstă. A propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până la Babilon și, în ultima parte a vieții, la Roma, unde a stat de două ori în temniță și unde a fost martirizat o dată cu Pavel la 29 iunie 67, fiind răstignit pe cruce cu capul în jos. Pe lângă cele opt cuvântări păstrate în Faptele Apostolilor, a mai scris două epistole, care-i poartă numele. ◊ Întâia și a doua epistolă sobornicească a sfântului apostol Petru v. epistolă. Bis. îl sărbătorește la 29 iunie.

PETRU (PETRU MUȘAT), domn al Moldovei (c. 1375-c. 1391). Fiul Margaretei (Mușata). S-a preocupat de dezvoltarea economică a Moldovei, a bătut prima monedă din istoria țării și a ridicat importante cetăți (Șcheia, Neamț și Suceava). A stabilit capitala țării la Suceava. După un conflict cu feudalii poloni, pe care i-a înfrânt în Țara Șepenițului, a acceptat suzeranitatea regelui Vladislav Iagełło, pentru a preîntâmpina un eventual atac al ungurilor. A întreținut relații de prietenie cu Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești.

PETRU (PETER I ØY), insulă nelocuită în M. Bellinghausen (Antarctica); 249,2 km². Descoperită și denumită astfel de expediția Bellinghausen-Lazarev (1819-1891). Teritoriu dependent de Norvegia (din 1931).

PETRU v. Pedro.

PETRU, Sfântul ~ (inițial Simon) (c. 10-67) (în „Noul Testament”), unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos. Conform tradiției, s-a născut în Betsaida Galileii, fiind fiul lui Ioan și fratele lui Andrei. Pescar de meserie, a fost chemat de Iisus ca să devină „pescar de oameni” și i-a schimbat numele de Simon cu Petru. Când Iisus a fost prins, s-a lepădat de el, dar căindu-se amarnic a fost iertat după înviere și a primit din partea apostolilor recunoașterea întâietății de vârstă. Susținând, împotriva lui Pavel, practica iudaică a tăierii împrejur, a acceptat însă hotărârea Sinodului de la Ierusalim, ca primirea păgânilor în creștinism să se facă doar prin botez. A propovăduit învățătura lui Hristos la Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon, iar în ultima parte a vieții la Roma; aici a fost martirizat împreună cu Pavel (29 iun. 67), fiind răstignit pe cruce cu capul în jos. Pe lângă cele opt cuvântări din „Faptele Apostolilor”, a mai scris două epistole („Întâia” și „A doua epistolă sobornicească a Sf. Apostol Petru”). Tradiția catolică în consideră ca primul Papă la Roma, întemeietorul Papalității. Sărbătorit la 29 iun. împreună cu Pavel.

PETRU, numele mai multor împărați ai Rusiei, dintre care cel mai important a fost Petru I (Petru cel Mare) Alekseevici, țar (1682-1721) și primul împărat al Rusiei (1721-1725). Fiu al țarului Aleksei Mihailovici; între 1682 și 1696 a domnit împreună cu fratele său, Ivan V. Interesat de realitățile occidentale, a vizitat (1697-1698) o serie de regiuni și state din V Europei. Remarcabil militar și om politic. Pe plan extern, a organizat campanii împotriva Imperiului Otoman (1695-1696), în urma cărora a cucerit cetatea Azov. A încheiat o alianță cu Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, devenit, după înfrângerea de la Stănilești (1711) și refugiul în Rusia, unul dintre sfetnicii săi. În alianță cu Danemarca și Polonia, din 1700, P. I a luptat împotriva Suediei („Războiul Nordului”, 1700-1721, în cursul căruia, a repurtat strălucita victorie de la Poltava, 1709, asupra armatei suedeze, condusă de Carol XII), obținând, prin Tratatul de la Nystad (1721), ieșire la M. Baltică. În 1703 a întemeiat orașul Petersburg, devenit din 1712 capitala Rusiei. Campania lui P. împotriva Persiei (1722-1723) i-au asigurat Rusiei țărmul de sud și de vest al M. Caspice. Reformele realizate de el cu autoritate despotică, în domeniul administrației, al economiei (a susținut dezvoltarea comerțului și industriei), al armatei (a creat o flotă puternică etc. au pregătit terenul pentru o Rusie modernă. A acordat o mare atenție problemelor culturii și învățământului (înființarea Academiei de Științe, 1724). Considerat unul dintre cei mai de seamă conducători și reformatori din istoria Rusiei, căreia i-a conferit statutul de mare putere europeană.

PETRU, numele a doi regi din dinastia Karagheorghević: P. I, rege al Serbiei (1903-1918), apoi al Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (1918-1921). Fiul principelui Aleksandru Karagheorghiević. A promovat politica de alianță cu Antanta, finalizarea prin crearea noului stat. Politică liberală de sprijin a unei monarhii constituționale. P. II, rege al Iugoslaviei (1934-1945). Fiul regelui Aleksandru I, a domnit până în 1941 tutelat de o regență condusă de unchiul său Paul. În urma invadării țării de către germani (1941), s-a refugiat la Londra, conducând un guvern n exil. Îndepărtat în 1945, în urma proclamării republicii, s-a stabilit în străinătate (Londra). A murit în 1970.

PETRU, țar al Bulgariei (927-970). Al doilea fiu al țarului Simeon, de la care a moștenit tronul. Îndelungata sa domnie a fost marcată de lupte interne și de pagubele provocate de numeroasele invazii ale maghiarilor, bizantinilor ș.a. A fost constrâns să facă numeroase concesiuni împăratului bizantin Roman I Lecapenos cu a cărui nepoată era căsătorit.

PETRU (?-1197), boier vlah din Târnovo. Conducător, împreună cu fratele său Asan, al răscoalei vlahilor și bulgarilor împotriva stăpânirii bizantine (1185-1187), în urma căreia s-a format Imperiul Vlaho-Bulgar (al doilea țarat bulgar), condus de dinastia Asăneștilor. A domnit ca țar între anii 1187 și 1197.

PETRU apostolul; lat. Petrus gr. ∏έτρο;, nume create spre a traduce pe ebr. Kepha, „stîncă, piatră”, nefolosite anterior ca nume de persoană (expl. Tagl). I. Din lat. sanctus Petrus¹. A. 1. Sîmpietru sărb.; Sempietru b, (17 B I 355); Simpetriu și Simpetru din Bărbuș (16 B VI 86, 185); – vecini (17 B IV 116, 525); Simpetriu și Simpietru, mold. (Sd XXI 486, 489); Simpătru, Ion, olt. (HI XI 49). 2. Sinpetru răzeș (Sur VII). 3. Sănpătru, G. (Sd XXII 144). 4. Sănchitru = Sănchetriu (Sd XXI 498). 5. Sum-Chetru sărbătoare la ar. (Ant Ar). B. Din lat. Petrus. 1. Pietrea din Bălești (16 B VI 132); Pietra = Petra b. (17 A II 115); Pietra f. (Sd VII 59 și XI 87);- fam. (Isp IV¹). 2. Pietro (Sur XXII); Pietrul bătrîn (Sur VII). 3. Pietrana f. (17 A IV 105). 4. Cu sufixe: Pietrilești s.; Pietrimanul, olt. t. 5. Piatra f. și fam., – Iațco (16 A I 414, 485); Peatră, Gli (Dm; C Ștef). 6. Chetrian și Chetroiu (Vr). II. Forma calendaristică: A. Petru 1. – frecv. (Dm; Ștef etc.); -l; -lian, -iu (Moț). 2. Petruc, -a f. mold. (RI II 14); -ă, Șt., act; -ean (Moț). 3. + -on, Petronia, Dichiĭul, act.1691 (Acta Hina-Șubin (mss. Ac. R.P.R.); + -ea: Petrunea s., cf. lat. Petronius. 4. Petr/oi, -oaica, olt. (Cand); Petrosul, moț; Petroșel, olt., cf. și subst. (o pasăre). 5. Petruse (Moț). 6. Petruș, moț. (Cand); -or (Ard); -ca, act. 7. Petruț, ard. (Cand); -a f.: cu afer.: Truț/ă, -escu, sau < Dumitru. B. Petra. 1. – b., ard. (Horia Petra-Petrescu); Petra al Hudei (17 B I 130); Petran, ard. (Mar); -i s. 2. Petră-Vodă, mold. (BCI IV 170); Petrăcă b. (Ard II 123); Petrăia agă (Sur X). 3. Petraș (Mar; Ștef); – moț (Cand); Petraș/co (Dm); -cu (Ștef; Ard; Paș); Petrașincu, ar. act. 4. Cu suf. grec: Petrach/e; -ești s.; Petrăchel, olt. (Cand); – mold. (Șez). 5. Cu suf. slav: Petrov, -an, -ici, -icescu, nume actuale. C. Petre, voc. 1. – frecv. act.; -a (Dm; Ștef); Petr/escu; -ești, -eni ss. 2. Petreșan (Paș). 3. Petrec, -an (17 B II 495); -anu fam. (Î Div); -escul, Gh. (17 B I 324). 4. Petreu s., ard. D. Petri. 1. Petric (Cand; Moț; Băl II); -u (Mar). 2. Petric/a b. (Ștef); -an (Sur XXIV) etc.; -ă (Dm; Ștef); -ănești s. 3. Petricea, ard. (Paș), cf. și Pietricia s. < piatră; Petriceaico log. (Băl I; Isp II¹); Petriceicu, Ștefan-Vvd. 4. Petricel din Pelinei (BCI VII 54). 5. Petrician, Ioan, vistier (16 A II 87). 6. Petricică, olt. (Cand); Petricioiu (ib); Petriceni s. 7. Petricin (Băl I); -a, Ion (Sur I; Isp I¹). 8. Petriciua popa (17 A V 155) sau eroare de scris u pt. n. 9. Petrigan (Sur V). 10. Petril (Cand); -ă (Dm; Paș); -a, -eni, -ova ss.; -ești s. (Ștef). 11. Petriman, mold. (Ștef); – olt., 1425 (Ț-Rom 145); – munt., 1603 (BCI X 99); Petreman moș în ținutul Iașilor, 1808. 12. Petrin, moț. (Cand); Petrin/că (Băl I; Met 39); -co (Ștef); -coe (16 B VI 326). 13. Petrind s.; -a, Danciul (16 A I 275). 14. Petrini, Paul, prof. 15. Petriș, b.(Șchei II) și hațeg. (Cand); -or (Dm; Ștef; Paș); -orul și -ana ss.; cu afer.: Trișor (Dm). 16. Petriul (Sur VII; 17 A V 190; Sd XVI). III. Pătru. 1. – (Ștefan; C Ștef; Mar). Pătran (Mar; 16 A III 137); -a f. și Pătranoiu (Ul 55, 63). 3. Patranic, R., munt. (BCI V 191). 4. Pătraș (Ard; 16 A III 60); – Pătru (Ard II 94); – Cautiș, mold. (RI II 146); -eni s. 5. Pătraș/co (C Ștef); -cu (Cand; Ard II 94); -cu Vvd; Patraș/cu (C Ștef); -co (Mar). 6. Pătrașcan, 1657 (Sd IV 38, VI 64, VII 294); Pătrășcan (Vit 11);- Ursul (RI X194); -ul (16 A III 164); -i s.; cu afer.: Rășcanu. 7. Pătrâșcoiu, olt. (Cand). 8. Prob. Pașcu < Pătrașcu. 9. Pătrău, Gav. (Sur XXII); – Cîrlig (17 A I 68; Sd XXI); Pătrăuș (Mar). 10. Pătrică (Mar); ipoc. Trică sau < Mitru. 11. Pătrilă (BCI V 243); – Coleșiu (17 B I 395). 12. Pătr/oi, -oaia, -oaica, olt. (Cand). 13. Pătros,Vlad, popa( BCI X 106). 14. Pătrucă (Paș). 15. Pătruș, mold. (RI VI 86); -eni s. 16. Pătruț (Ard; Paș); articulat: Lupătruț, 1726 (Paș); Pătruț/an (Ard); ean, ard. (RA II 409). IV. Feminine. 1. Petra (16 A II 196). 2. Petrea preuteasa (16 A II 131). 3. Petri/a (17 B IV 97); -ia (P³). 4. Petrica (Sd XXII); -na (P Bor 50). 5. Petra (Ur XXII 76); Pietra (16 A III 381) și Piatra f. (ib 32). < Petru contam, cu subst. piatră; tot așa s-ar putea explica și top. Piatra-Olt (unde nu există stîncă, așa cum este cazul la Piatra-Neamț, Piatra Craiului etc.). 6. Petrina (17 B I 152). 7. Patra (Mar 11); Pătra, olt. (Cand). 8. Patrana soția lui Palaloga (17 B IV 455); Pătrana (17 B II 245; Mar; Cîmp). 9. Pătruța (P¹² fila 39). 10. Maritale: Petreasa (Sd XVI 100); – fata lui Pătru Sterpul (16 B III 235), n. luat aci ca patronium; Petresa (Ard); Pătreasa (Mar); Pătroaia s. (greșit scris Pietroaia); Apetroaia, C. act. V. Din forme străine: 1. Din blg. ∏eнкo-∏eтрyнкo (Weig): Penea (Sd IV 304); Penculescu act.; Penciu ard., 1582 < blg. ∏eнчo (Weig). 2. Din tema ∏eт comună la ruși, bulgari, albanezi (blg. ∏eтo, rus. ∏eтя, alb. Peti): Petia, Petiș ss.; Petu (11-13 C I 84); Peteu 1428 (Cat; Ț-Rom 152); Peteuț, Făt (Met 30); Petiuța t. buc.; Pătu (Ard II 175); -lescu, V., act. sau < subst. pătul; Pătiul (C Ștef). 3. Din srb-cr. Peja < Petrus (Rad vol 84 p. 98); Peĭul romîn din Serbia (ib 127); Peia P¹¹; Peieu, ard., 1722 (Paș) < blg. ∏eйкo. 4. Din germ.-magh. Peter: Pâtîrlage < Peterlager sau Peterlak „sălașul lui Petru”. 5. Din ebr. Kepha: Chifa, Iacob pr. ard.,1918; Chefa (Drag 126; 17 B II 171), sau < Epifanie. 6. Din arm. B e dr o s: Bedros, armean Mold. (Sd XXI); – N. (Sur VII); Bădro, Ionașco, șoltuz în Dorohoi (RI XI 323); + -lea: Bedrule (Buc); -a (Buc; CL; Sd XXI); + suf. -eag sau < rus. бpoдягa: „vagabond”: Bedreag act.; -ă, M. (Hur 98), Bădrăgan, mold. (din Găești). VI. Contaminări sau compuse: 1. + Isac; Petrusac, A., mold. 2. + Daia: Petrădaia t. olt. 3. + Ulea: Patraulea munt. (RI I și XXI). 4. + Pilie: Petrolie, 5. + roiu: Petraroi,(Buc). 6. Petrealești s. mold 1641 apr. 22 (mss Sîngeorgiu).

Petru Unul dintre cele mai frecvente și răspîndite prenume, Pétru este o creație proprie onomasticii creștine. Așa cum apare în textele evanghelice, numele inițial al apostolului era → Simon (ebr. Shimeon) și chiar Iisus este acela care va hotărî schimbarea numelui: „Tu ești Simon, fiul lui lona; tu te vei chema Kefa”. De origine arameeană, kepha este un cuvînt comun care înseamnă „piatră, rocă, stîncă” (sinonim cu gr. pétra). Rațiunea traducerii numelui arameean apare destul de clar: autorul știa foarte bine că Kepha era un cuvînt comun și lucrul apare și mai clar din textul biblic, în fond o motivație a schimbării de nume: „tu ești Petru (gr. Pétros, aram. Kepha) și pe această piatră (gr. petra, aram. kepha), voi zidi biserica mea”. Iată deci și mecanismul prin care un cuvînt comun poate deveni nume personal (gr. pétros nu mai fusese folosit ca nume propriu). În latină apare Pétrus, o adaptare a gr. Pétros (lat. petra, devenit în rom. piatră, este un vechi împrumut din greacă); bine atestat în epigrafia latină creștină, Petrus stă la baza formelor din apusul Europei, unde numele devine popular în evul mediu (în sudul Franței, de ex., face parte din cele 6 nume de botez mai frecvente în sec. 9-14; la Dresda, în sec. 14, Petrus era al treilea nume de botez, ca frecvență, după Johannes și Nikolaus). În răsăritul Europei (ne referim la slavii de sud sau de răsărit și la români) este continuată forma grecească. La fel de popular ca și în alte părți, cultul lui „Sîn Pietru” explică frecvența numelui românesc (o statistică făcută pe ultima sută de ani într-o regiune nu prea întinsă, îl situează pe locul al șaselea ca frecvență); cu siguranță însă că elementele creștine s-au altoit peste mai vechi urme păgîne, păstrate pînă aproape de zilele noastre, care au favorizat în bună măsură popularitatea numelui. Considerat patron al pescarilor (Simon-Petru fusese pescar), apostolul este și patron al lupilor, în legătură cu care s-au păstrat vechi și interesante credințe și practici magice. „Postul Sîmpietrului” sau ziua nașterii sale (în realitate moartea apostolului, considerată de biserică drept „nașterea cerească”) erau ținute cu mare grijă pentru ca „Frumoasele” (sau Ielele) să nu le răpească mințile și să nu le pocească trupul, pentru ca oamenii să nu sufere de boli, foamete, să nu bată piatra etc. Vechimea (atestările documentare încep din sec. 14), frecvența mare și răspîndirea numelui în toate regiunile românești au avut ca urmare apariția unor numeroase derivate și variante, care alături de formele împrumutate formează o bogată familie onomastică (o mare parte din formele pe care le vom cita sînt și astăzi în uz ca prenume, iar altele pot fi întîlnite ca nume de familie sau în toponimie): Petru(l), Petruc(ă), Petruș, Petrușor, Petrușca, Petruț(ă), Truță, Petran, Petraș, Petrașcu, Petrache, Petrăchel, Petre (formă de vocativ folosită apoi și pentru nominativ), Petrea, Petric(ă), Petrican, Petriceico, Petricel, Petrilă (de aici și toponimul Petrila), Petriman, Petrin, Pétriș, Petrișor, Pătru, Pătran, Pătrașco, Pătrășcan, Pătrăuș, Pătruț, Penca, Penciu, Petia, Petiș, Sînchetru (și numele popular al sărbătorii care ar putea fi moștenit din latină); fem. Petra, Petria, Petrina, Pătruța etc. ☐ Engl. Peter, fr. Pierre (cu numeroase derivate: Perret, Perrin, Perron, Perrot și Pierrot etc.), germ. Petrus și Peter (hipoc. Pit, Pitter, folosite și în engl.), it. Pietro (apare și în compuse ca Pietrangeli), oland. Peeter, port., sp. Pedro, magh. Péter, Petö, Petur, bg. Petăr, Petre, Petra, rus. Piotr, Petra, scr. Petar, ucr. Petró, arm. Bedros etc. ☐ Numele Petru a fost purtat de șase domni ai Moldovei (Petru I Mușat, 1374-1392, Petru II, Petru Aron, Petru Rareș, Petru Șchiopul, Petru Cazacul) și doi domni ai Țării Românești (Petrul cel Tînăr, Petru Cercel); iluministul transilvănean Petru Maior, chimistul Petru Poni, povestitorul Petre Ispirescu; dintre străini îi amintim pe Petru I (Petru cel Mare), țar (1682 -1721) și împărat al Rusiei (1721 – 1725), astronomul Pierre Simon Laplace, Pierre Curie, scriitorii Pierre Ronsard, Pedro Calderon de la Barca, Pierre Corneille, Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux, Pierre Augustin Caron de Beaumarchais, compozitorii Piotr Ilici Ceaikovski, Pietro Mascagni, pictorii Piero della Francesca, cei doi Pieter Brueghel, Peter Paul Rubens etc. ☐ Din creația literară și muzicală amintim opera Petru Rareș de E. Caudella, romanul Petru I de A.N. Tolstoi, cunoscutul personaj al romanului Război și pace de Lev Tolstoi, Pierre Bezuhov, eroul povestirii fantastice a lui A. von Chamisso, Extraordinara poveste a lui Peter Schlemihl etc.

Petru Movilă (1596-1646), arhiepiscop și mitropolit al Kievului, al Galiției și al întregii Rusii, n. la Suceava, fiul domnitorului Simion Movilă. După studii în Polonia, a intrat în monahism la m-rea Pecerska (Lavra Peșterilor) din Kiev, devenind arhimandrit și egumen, apoi mitropolit în 1633. A întemeiat Academia care-i poartă numele, cu limba de predare latina. A înființat tipografii la Kiev și Liov, unde a tipărit peste 50 de lucrări teologice, dintre care cea mai importantă este Lithos („Piatra”). Pentru apărarea ortodoxiei în Polonia și Ucraina împotriva ofensivei catolice și protestante de a atrage pe ortodocși, a alcătuit lucrarea Mărturisirea ortodoxă, pe care Sinodul de la Iași din 1642 și cel de la Constantinopol din 1643 au recunoscut-o ca singura carte de doctrină a întregii ortodoxii. A păstrat strânse legături cu Matei Basarab, căruia i-a trimis tipografiile de la Câmpulung, Govora și Târgoviște, și cu Vasile Lupu, căruia i-a trimis de asemenea tipografia de la Sf. Trei Ierarhi și meșteri tipografi, precum și profesori pentru Academia vasiliană, contribuind la dezvoltarea culturii românești. Este îngropat în bis. m-rii Pecerska.

Simon-Petru v. Petru.

AARON, Petru Pavel (1709-1764, n. Bistra, jud. Maramureș), cleric și cărturar român; episcop unit al Transilvaniei (1752-1764). A organizat școlile din Blaj. A sprijinit restaurarea și ridicarea unor biserici și mănăstiri, înființarea unei tipografii.

BOGDAN, Petru (1873-1941, n. Miroslăvești, jud. Iași), chimist român. Acad. (1926), prof. univ. la Iași. Creator al învățămîntului de chimie fizică din România. Cercetări în domeniul disociației electrolitice, al constituției moleculare a lichidelor („Teoria cinetică”, „Curs de chimie fizică”).

CÎMPEANU, Petru (1809-1893, n. Transilvania), cărturar român. M. de onoare al Acad. (1871), prof. de filozofie la Academia Mihăileană. Autor al unei gramatici a limbii române.

COMARNESCU, Petru (1905-1970, n. Iași), critic de artă și eseist român. Lucrări de estetică („Kalokagathon”); studii și articole de istorie a culturii și artei, monografii ale unor artiști români („Luchian”, „Tonitza”, „Țuculescu”, „Anghel”, „Brâncuși – mit și metamorfoză”) și străini („Deineka”). Memorialistică („Homo americanus”); traduceri.

CREȚIA, Petru (1927-1997, n. Cluj), filolog clasicist, eseist și scriitor român. Prof. univ. la București. Studii de interpretare a literaturii greco-latine și moderne („Epos și logos”); eseuri pe teme etice. Responsabil filologic al ediției academice „M. Eminescu. Opere.”. Lirică metafizică și de reinterpretare a marilor mituri („Poezia”, „Pasărea Phoenix”, „Norii”). Traduceri.

CULIANU, Ioan Petru (1950-1991. n. Iași), istoric al religiilor, filozof și scriitor român. Stabilit în S.U.A. Prof. univ. la Milano, Gröningen și Chicago. Colaborator al lui Mircea Eliade. Lucrări: „Eros și magie în Renaștere”, „Experiențe ale extazului”, „Gnozele dualiste ale Occidentului”. Nuvele fantastice, un roman („Hesperus”). Asasinat la Chicago.

DR. PETRU GROZA v. Ștei.

PETRU ARON, domn al Moldovei (1451-1452, 1454-1455, 1455-1457). A acceptat să plătească, începând din 1456, haraci Imp. Otoman. Înfrânt și Alungat din Moldova (1457) de Ștefan cel Mare, care, ulterior, l-a decapitat.

PETRU CEL TÂNĂR, domn al Țării Românești (1559-1568). Fiul lui Mircea Ciobanul. A domnit sub tutela mamei sale, Chiajna. În timpul domniei lui pătrund în sfatul domnesc elemente din noua boierime, precum și elemente levantine. Mazilit de turci.

PETRU CERCEL, domn al Țării Românești (1583-1585). Fiul lui Pătrașcu cel Bun. Susținut în obținerea domniei de regele Franței, Henric III, pe care l-a vizitat în 1579. A înăsprit fiscalitatea, s-a îngrijit de înzestrarea armatei (înființarea unei turnătorii de tunuri) și a refăcut palatul domnesc din Târgoviște. Mazilit de turci, a fugit în Transilvania. Revenit, mai târziu, la Constantinopol, a fost ucis de turci. Autorul unor versuri în limba italiană.

PETRU DELIAN, fiul țarului Gavril Radomir (1014-1015). A condus răscoala bulgarilor (1040) împotriva Imp. Bizantin. Proclamându-se țar, după câteva victorii a fost înfrânt de bizantini și a murit în captivitate.

PETRU EREMITUL (PETRU DIN AMIENS) (c. 1050-1115), cleric francez. Unul dintre organizatorii primei cruciade (1095); în 1096 cruciații, conduși de el, au ajuns la Constantinopol, al cărui vicar general a devenit; după aceea, cruciații au înaintat spre Nicomedia (azi Izmir, Turcia), dar P. nu i-a putut stăpâni; el a revenit la Constantinopol spre a cere ajutorul împăratului Alexios I Comnenul și în absența sa armata a fost zdrobită de turci. În 1099 a mers la Ierusalim, apoi a revenit în Franța; prior al mănăstirii augustinilor de la Neufmontier (azi în Belgia).

PETRU RAREȘ, com. în jud. Bistrița-Năsăud, situată la poalele dealurilor Ciceului, pe dr. râului Valea Mare; 5.064 loc. (2003). Stație de c. f. (în satul Reteag) și haltă de c. f. (Ciceu-Mihăești). Reșed. com. P.R. este satul Reteag, menționat documentar în 1283. În satul Reteag se află o biserică din sec. 15 (azi biserică reformată), cu picturi murale originare, casa memorială a folcloristului Ioan Pop-Reteganul și bustul acestuia, operă a sculptorului Ioan Pop Rusu.

PETRU RAREȘ, domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546). Fiu nelegitim al lui Ștefan cel Mare. Autoritar față de marea boierime, a încurajat comerțul, a dezvoltat aparatul de stat și a mărit puterea militară a țării. Susținând pe Ioan Zápolya la tronul Ungariei, oastea sa, condusă de vornicul Grozav, a înfrânt la Feldioara (1529) pe partizanii lui Ferdinand I de Habsburg. Ajuns arbitrul situației din Transilvania și înrudit cu Vlad Înecatul, domnul Țării Românești, a realizat temporar unitatea frontului politic românesc. A încercat, după 1530, să soluționeze în favoarea Moldovei problema Pocuției, atrăgându-și dușmănia Poloniei. S-a opus amestecului turcilor în Transilvania, contribuind la eșecul misiunii lui Aloisio Gritti (1534) și a încheiat cu Ferdinand un tratat de alianță (1535). Atacat, în 1538, din trei părți, pregătește apărarea țării, reușind să se înțeleagă cu polonii și să-i înfrângă pe tătari; în fața înaintării turcilor, conduși de Soliman Magnificul, este însă trădat de boieri și se refugiază la Ciceu. Ctitor la mănăstirea Probota (1530). Moldova este aservită Porții, În a doua domnie a dus în secret, o politică antiotomană, dar împrejurările i-au fost defavorabile. A exercitat un patronaj cultural de proporții, din vremea lui datând frescele exterioare ale bisericilor Humor, Moldovița, Voroneț ș.a., precum și cronica episcopului Macarie.

PETRU ȘCHIOPUL, domn al Moldovei (1574-1577, 1578-1579, 1582-1591, din 1589 asociat cu fiul său Ștefan). Supus marii boerimi. Politica sa a nemulțumit populația țării, care a susținut pe diverși competitori la domnie, pretinși urmași ai lui Ioan-Vodă cel Viteaz.

PETRU VENERABILUL (PETRU DE MONTBOISSIER) (c. 1092-1156), călugăr francez. Abate al mănăstirii Cluny (din 1122) pe care a reformat-o. Om de vastă cultură, profund cunoscător al islamului și ebraismului („Adversus iudaeorum inveteratam buritiem”, „Liber contra sectam saracenorum”).

SAN PIETRO IN VATICAN, bazilică în Roma, lângă Palatul Vaticanului. Cea mai mare bazilică creștină, a cărei primă formă a fost ridicată de Constantin cel Mare și consacrată în 326. În 1452 papa Nicolae V îi încredințează refacerea lui B. Rossellino. Lucrările, întrerupte în 1455, sunt reluate din inițiativa papei Iuliu II care-i încredințează lui Bramante continuarea bazilicii gândită ca un edificiu în formă de cruce grecească și cupolă centrală. Un nou proiect este propus de Rafael în 1514. O dată cu Michelangelo și B. Peruzzi (1547) este reluat proiectul lui Bramante. G. della Porta și D. Fontana ridică (1588-1589), marea cupolă concepută de Michelangelo. Bazilica a fost consacrată în timpul papei Urban VIII (1626). În fața altarului principal se află grandiosul baldachin în bronz al lui Bernini, iar la intrare „Pietà” lui Michelangelo. Bazilica adăpostește mormintele mai multor suverani pontifi.