PLATNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

PLATNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

PLATNIC, -Ă, platnici, -e, adj. (Determinat prin «bun» sau «rău»; adesea substantivat) Care plătește; care satisface obligațiile (bănești) pe care le-a contractat. La sfîrșitul săptămînii se întîmpla să nu capeți nimic, fiindcă nici patronul nu se alegea cu nimic de pe urma cîtorva imprimate făcute pentru firme nevoiașe, rău platnice. PAS, Z. I 304. Corăbierii, văzînd că-i platnic bun, i-au făgăduit că or abate pe-aici. SBIERA, P. 244. Să-i scrii și d-ta o vorbă, arătîndu-i că va avea în mine un bun mușteriu și bun platnic. CARAGIALE, O. VII 111.

J’EN PASSE, ET DES MEILLEURS (fr.) = Trec peste alții, și dintre cei mai buni.

VIDEO MELIORA PROBOQUE, DETERIORA SEQUOR (lat.) văd pe cele bune și le aprob, dar urmez pe cele rele – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, VII, 20-21. Mărturisirea Medeii, care, deși înțelege rațional ce cale trebuie să urmeze, se lasă împinsă de pasiuni în direcția contrară.

BUNA ȚARĂ, REA TOCMEALĂ = Se zice cînd nu merg lucrurile cum trebue, măcar că ar putea să fie altfel, mai bine.