Paul m. 1. V. Pavel; 2. nume a 5 papi (757-1621).

bujor s.m. I (bot.) 1 Nume dat mai multor specii de plante, din familia ranunculaceelor, cu florile mari, unele cultivate ca plante decorative (Paeonia): a) (și bujor-de-grădină) plantă cu florile mari, roșii, roz sau albe; b) (și bujor-de-cîmp) plantă cu florile roșii ca sîngele. ◊ Bujor românesc = specie de bujor ocrotită de lege, cu tulpina înaltă de 50-80 cm și cu florile mari sîngerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ restr. Floarea acestor plante. ◊ compar. Frumoasă, roșie ca un bujor (c. NEGR.). ♦ fig. Roșeață naturală a obrajilor. Pălărie cu flori Și pe față cu bujori (POP.). ♦ fig. (la pl.) Obraji roșii. De supărare i-au pălit bujorii. 2 Compus: bujor-de-munte = smirdar (Rododendron kotschyi). 3 Gemănariță, poroinic (Orchis papilionacea). II analog. 1 (hipocor.) (Nume pentru o) persoană tînără, frumoasă. Cincizeci de finișori, Tinerei, mîndri bujori (ALECS.). 2 (Nume dat unui) bou sau vițel cu părul roșu. • pl. -i. și bajor s.n. /<slav. божоуръ, bg. божур, srb. božur.

Jean-Paul (Friedrich Richter) m. scriitor umorist german (1763-1825).

Paul de Alep m. arhidiacon din Antiohia și autorul Călătoriilor Patriarhului Macarie în Țara Românească, muri pe la 1670.

Paul-Emiliu m. consul roman, învins și ucis în bătălia dela Cane (216 a. Cr.).

PAUL, Hermann (1846-1921), lingvist german. Prov. univ. la Freiburg și München. Teoretician al curentului neogramatic („Principii de istorie a limbii”, „Fundamentele limbii germane”). Lucrări de istoria limbii („Gramatica germană”) și de lexicografie („Dicționar german”).

PAUL, Wolfgang (1913-1993), fizician german. Director (din 1952) al Institutului de Fizică din Bonn. A imaginat un sistem fizic ce i-a permis să izoleze și să imobilizeze atomii ionizați (scara lui P.), utilizați în spectroscopia modernă. Premiul Nobel pentru fizică (1989), împreună cu H.G. Dehmelt și N.F. Ramsey.

PAUL, numele a șase papi. Mai importanți: I. P. III (Alessandro Farnese) (1534-1549), inițiatorul Contrareformei, pentru susținerea căreia a aprobat în 1540 întemeierea, de către Ignațiu de Loyola, a Ordinului Iezuiților; a reorganizat Inchiziția (1542). L-a excomunicat pe regele Angliei Henric VIII. A convocat Conciliul de la Trento (1545-1563). Protector al artelor. A ridicat la Roma o serie de construcții (Palatul Farnese). L-a angajat pe Michelangelo să construiască basilica Sfântului Petru și să decoreze Capela Sixtină. 2. P. V (Camillo Borghese) (1605-1621). Apărător al autorității papale, a condamnat ca eretică opera lui N. Copernic și a trimis în fața tribunalului inchizitorial pe Galileo Galilei. 3. P. VI (Giovanni Battista Montini) (1963-1978). A continuat lucrările Conciliului Vatican II (11 oct. 1962-8 dec. 1965), inițiate de papa Ioan XXIII. Susținător al dialogului cu necatolicii și necreștinii și al ecumenismului, rupând tradiția, a întreprins mai multe călătorii în lume. Enciclica sa, Populorum progressio (1967), este inspirată de problemele economice, sociale și religioase (celibatul clerului, întreruperea sarcinii ș.a.), propunând o implicare mai mare a bisericii în rezolvarea acestora; de asemenea, scrisoarea sa apostolică, Octogesimo anno (1971), îi invită pe creștini la extinderea acțiunilor lor în aceste domenii.

Paul (Pavel) Unul dintre cele mai răspîndite și frecvente prenume europene, Paul continuă pînă în vremea noastră un vechi cognomen roman Paul(l)us, a cărui semnificație era transparentă datorită corespondenței cu adj. paul(l)us „mic” (cuv. de origine indo-europeană înrudit cu lat. paucus, pauper „sărac”, gr. pauros „mic” etc.). Răspîndirea și popularitatea de care s-a bucurat fostul cognomen roman se poate explica și prin cultul deosebit de important al apostolului Paul (Pavel) încă din primele secole ale erei noastre. Numele alături de → Petru, este unul dintre cele mai vechi și frecvente prenume ale Europei; mai puțin folosit în evul mediu, Paul își recapătă popularitatea începînd din sec. 16. Numeroșilor martiri și sfinți cu numele Paul (Pavel) celebrați de biserică, li se adaugă Páula (forma de feminin, veche și frecventă), Paulínus și Paulína (derivate cu suf. -inus, -ina de la Paulus), Paulianus (format cu suf. -anus) etc. În română sînt în uz Paul și Pavel; prima formă corespunde lat. Paulus și a pătruns la noi prin influență catolică (este frecvent în sec. 16 – 18), Pavel, forma calendaristică, se explică prin filieră greco-slavă (gr. Paulos ca urmare a transformării diftongului -au- în -av-, se pronunță Pavlos). Atestat documentar încă din sec. 15, numele în discuție are la noi o bogată familie de forme și derivate, dovedind diverse influențe (slave, maghiare, grecești etc.): Pavel, Pavăl, Păvălaș, Pavelică, Velică, Pava, Pavu, Pavlu, Pavle, Pașa, Pașca, Pal, Palache, Palcu, Paloș, Paul, Păuleș, Păuleț, Păulică, Păulina, Păuța, Păvălucă, Pălcuș etc. Mai frecvente sînt Paul, Paula, Paulina, Polina, reluate din Occident. ☐ Engl. Paul, fr. Paul, Paule, Paulet, Paulette, Paulien, Paulin, Pauline etc., germ. Paulus (hipoc. Pohl, Pahl), Paula, Paulinus, it. Paolo, Paola, Paolino, Paolina etc., magh. Pál, Paula, Paulina, Polett, sp., port. Pablo, bg. Pavel, Pavko, Pavle, Pavlo etc., rus. Pavel, Pavla, Pava, Pașa, ucr. Pavlo, Pașko etc. ☐ Scriitorii Paul Verlaine, Paul Valéry, Paul Eluard, muzicienii Pablo Sarasate, Pablo Casals, Paul Hindemith, pictorii Paolo Caliari sau Veronese, Paul Cezanne, Paul Gauguin, Paul Klee, Pablo Picasso etc. ☐ Paul și Virginia, cunoscut roman al lui Bernardin de Saint-Pierre.

ANGELESCU, Paul (1872-1949, n. Iași), general și om politic român. A comandat Divizia XV („Divizia de oțel”) în luptele de la Mărășești; ministru de Război (1927-1928 și 1934-1937).

BORTNOVSKI, Paul (1922-2007, n. Sinaia), arhitect, scenograf, designer român. A realizat scenografie de teatru și film în care se remarcă prin decoruri dinamice, simple, tehnici cu tendință de geometrism. A realizat ansamblul ambiental din stațiunea Amara.

BROCA, Paul (1824-1880), chirurg și antropolog francez. Fondatorul școlii moderne de antropologie. Contribuții în studierea localizării diferitelor funcții pe scoarța cerebrală, în special a centrului limbajului (centrul lui B.).

BUJOR, Paul (1862-1952, n. Berești), biolog și scriitor român. Acad. (1948), prof. univ. la Iași, Codirector al „Vieții românești”. Studii de anatomie comparată, hidrobiologie și biologie experimentală. Creator, alături de Gr. Antipa, al școlii românești de hidrobiologie. Schițe și nuvele inspirate din viața țărănimii („Mi-a cîntat cucu-n față”).

CĂLINESCU, Paul (1902-2000), regizor român de film. Filme documentare („Țara Moților”, „Agnita-Botorcea”) și lung-metraje („Răsună valea”, „Desfășurarea”, „Titanic vals”).

CELAN, Paul (pseud. lui Paul Ancel) (1920-1970, n. Cernăuți), scriitor austriac de origine română. Stabilit la Paris. Lirică abstractă și metaforică („Mac și memorie”, „Din prag în prag”) vădind un remarcabil simț al limbii.

CERNOVODEANU, Paul (1927-2006, n. București), istoric român. Cercetări consacrate relațiilor Țărilor Române cu Anglia și S.U.A. în sec. 18-19: „Imaginea <lumii noi> în Țările Române și primele lor relații cu Statele Unite ale Americii pînă în 1859”; „Relațiile comerciale româno-engleze în contextul politicii orientale a Marii Britanii (1803-1878)”. Editor de izvoare externe (colecția „Călători străini despre Țările Române”).

CONSTANTINESCU, Paul (1909-1963, n. Ploiești), compozitor român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la București. Creația sa (muzică simfonică, de cameră, lucrări concertante, „Oratoriul de Crăciun”, operele „O noapte furtunoasă” și „Pană Lesnea Rusalim”), modernă ca tehnică componistică, se sprijină pe folclorul românesc.

CORNEA, Paul (n. 1924, București), istoric literar român. Prof. univ. la București. Cercetări privind începuturile literaturii române moderne („De la Alexandrescu la Eminescu”, „Originile romantismului românesc”); studii și eseuri de teoria și sociologia literaturii („Regula jocului”, „Introducere în teoria lecturii”, „Aproapele și departele”).

COSMOVICI, Mircea Paul (1921-2006, n. Iași), jurist român. M. coresp. al Acad. (1991). Cercetări de drept comparat, drept economic, drept civil („Tratat de drept civil”, „Probleme de drept economic”).

DIMO, Paul (1905-1990, n. Turnu Severin), om de știință și inginer electroenergetician român. M. coresp. al Acad. (1963). Cercetări în domeniul supratensiunilor interne. Creatorul analizei nodale a sistemelor electroenergetice (analiza nodală D.). Premiul Internațional Montefiore (1981) pentru lucrarea „Modelele REJ. Soluție generală pentru informatica viitorului a resurselor de energie”.

IOAN PAUL, numele a doi papi. I.P. I (Albino Luciano) (1912-1978), patriarh al Veneției (1969-1978), cardinal (1973), ales papă la 26 aug. 1978 (a încetat din viață la 28 sept. 1978). I.P. II (Karol Vojtyla) (1920-2005), arhiepiscop de Cracovia (1963-1978), cardinal (1967), ales papă la 16 oct. 1978. Primul papă polonez (primul papă neitalian începând din 1523). Promotor al umanismului creștin (enciclica „Redemptor hominis”), accentuând necesitatea apărării drepturilor omului în numele unei doctrine sociale a Bisericii. Rol important în prăbușirea comunismului în Europa de Est. Op. pr.: „Reconciliere și penitență”, „Ecumenism”.

JEAN PAUL [ʒã pául] (pseud. lui Johann Paul Friedrich Richter) (1763-1825), scriitor german. Reprezentant al romantismului, a impus romanul în literatura germană. S-a inspirat din lumea ființelor mărunte, alternând planul real cu cel oniric, ironia acidă cu efuziunea lirică („Hesperus”, „Titan”). A dezvoltat idila clasică prin fantezia și umorul său („Viața fericitului învățătoraș Maria Wuz”).

PAUL DE ALEP (pe numele arab Bulos ibn az-Za’im) (1627-1669), cleric ortodox melchit, originar din Siria. În calitate de arhidiacon și secretar particular al patriarhului Macarie de Antiohia, tatăl său, l-a însoțit pe acesta într-o lungă călătorie (1652-1659), vizitând cu acest prilej Moldova și Țara Românească. Relatările sale de călătorie conțin informații geografice, politice, sociale și culturale prețioase privind Țările Române în sec. 17.

PAUL DIACONUL (pe numele adevărat Paolo Varnefrido) (c. 720-c. 799), istoric de origine longobardă. Călugăr benedictin la abația din Monte Cassino. Autorul unei istorii a longobarzilor, cuprinzând perioada dintre anii 568 și 744 și al unei „Istorii a Romei” (continuare a istoriei cu același titlu scrisă de Eutropiu), cuprinzând perioada dintre anii 364 și 553.

PAUL din Egina (Paulus Aeginata) (c. 625-c. 690), chirurg grec. Lucrarea sa, Epitomae medicae libri septem, reunește cunoștințele medicale de până la el, fiind o sursă de inspirație și pentru medicii arabi.

PAUL I, rege al Greciei (1947-1964). Fiu al regelui Constantin I, i-a succedat la tron fratelui său George II. Pe plan intern s-a confruntat cu o pronunțată instabilitate internă și cu Războiul civil declanșat de comuniști, iar pe plan extern cu criza cipriotă, relațiile cu Turcia fiind priorități ale guvernului grec.

PAUL-BONCOUR [pol-bõkúr], Joseph (1873-1972), avocat și om politic francez. Fondatorul partidului Uniunii Socialiste Republicane (1931). Ministru de Externe (1932-1934, 1936, 1938). Prim-min. (1932-1933). A desfășurat o activitate intensă în cadrul Societății Națiunilor; delegat (1946) la Conferința de la San Francisco pentru semnarea Cartei O.N.U.

PAVEL (PAUL sau SAUL) (c. 10-63/67), apostol creștin. Considerat cel mai mare teolog și misionar al creștinismului timpuriu. L-a combătut pe apostolul Petru. Născut dintr-o familie iudaică din Tars (Cilicia), a avut o viziune în fața cetății Damasc și, primind o educație religioasă, s-a convertit la noua religie, deși, inițial, fusese un aprig prigonitor al creștinismului, botezându-se și schimbându-și numele din Saul în P. (c. 32). Începe lungi călătorii ca misionar în Orientul roman și Pen. Balcanică, fondând mai multe comunități creștine. Revenit la Ierusalim, este arestat (c. 56) și transferat la Roma, unde va fi martirizat în timpul lui Nero. O parte din scrierile sale adresate comunităților creștine s-au păstrat, fiind preluate în „Noul Testament” (cele 14 epistole care îi sunt atribuite de tradiția ecleziastică). Sanctificat, este sărbătorit la 29 iun., împreună cu Petru.

PETER, PAUL and MARY, grup folk american. Constituit în 1961 de Peter Yarrow, Noel Paul Stookey și Mary Allin Travers. Reflectă aspectul respectabil, serios și comercial al mișcării folk. Trio care valorifică repertoriul lui Bob Dylan („Blowin in The Wind”) și propriu („Puff The Magic Dragon”, „Leaving On a Jet Plane” etc.). Se autodesființează în 1970.

SAINT PAUL [sent pó:l], oraș în N S.U.A., port pe Mississippi, centrul ad-tiv al statului Minessota; 287,1 mii loc. (2000); împreună cu Minneapolis formează o conurbație de 2,5 mil. loc. Aeroport. Constr. de automobile, computere, aparataj electrotehnic, echipamente aerospațiale și sisteme de ghidare; ind. siderurgică (oțel), de prelucr. a petrolului, chimică (lacuri, vopsele), de prelucr. a lemnului, textilă, poligrafică, a materialelor abrazive, a hârtiei, cosmeticii și alim. (preparate din carne, conserve, bere). Centru comercial și de transport. Piață pentru animale și cereale. Universitățile „Hamline” (1854), „Saint Thomas” (1885) și Universitatea de Stat (1971). Muzee de artă, de instrumente muzicale și de istorie. Teatru. Orchestră de cameră. Două companii de operă. Capitoliu construit din 20 de varietăți de marmură și din granit; catedrală (1906-1915) realizată după modelul bazilicii Sf. Petru din Roma. Cedat de indienii dakota guvernului american (1805). Așezarea fost fundată în anii 1838-1840 de mai multe familii francezo-canadiene expulzate de la o bază militară din apropiere. Cu numele actual din 1841. Declarat oraș în 1854 și centrul ad-tiv al statului Minnesota din 1858.

SAINT-PAUL [sẽpól], oraș în NV ins. Réunion; 87,7 mii loc. (1999). Piață agricolă. Ind. zahărului și a tutunului.

Pau, -l, -lian v. Pavel II 1, 4, 8.

PAVEL-PAUL lat. Paulus și Paullus < adj. paulus „mic”, gr. ∏αῦλος. I. Din forma calend. 1. Pavel, -escu; -ești s. 2. Pavăl (C Ștef; Isp II²). 3. Păvăl/aș (Sd XV 54); -eț, țig. (B răz 47); -oiu (Ul 20); -oae, marital (Cand); -on hațeg. (Cand 173). 4. Păvelescul, Stan (16 B I 144). Scurtări din Păvelică: Velicâ, Brânză (Bîr I); + -an; Velean (16 B VI 306), v. și Vel (Partea II-a). 5. Cu apoc.; Pava (Sd VI 243); Pavea, țig. (16 B II 16); Pavu etc. 6. Paveu (Moț), explicat de O. Dens. (Curs 180), ca iranic. II. Forma veche romînească Paul < lat. Paullus; 1. – frecvent în sec. XVI -XVII (16 B I 30, 125 și IV 176); – mold. (16 A I 524); – olt. (Sur VI); reluat ca n. modern Paul, Păulică. Paul cel bătrîn din Păulești (17 B II 361). 2. Păulel, I., mold., 1605 (Sur XXII; 17 A I 36, V 313); – Lupul (Isp II²). 3. Paulovich (Vlah PB); Păul/escu, Mogoș (Sur VI); – eani s., 1597 (Hasdeu, Cuv. I. 79) -easa, -ești, -eni ss.; -eș act.; -eț, P., mold, (Sd VII 63); -ică (Șez); -ina f. (Mîneci); -iș s. ard. (An C V). 4. Fără socotit ca articol: Pau (17 A I 36); pren.: – Băsărăbescu (AO XXI 192); Piscul Paului (RA V 71); v. și Donat (AO XX 281). 5. Păuța f. mold., (Sd XXII 355). 6. + -uc: Pauc, Păucescu, dar cf. și rus. пaук „păianjen”. 7. + ușa: Păușa, Pâușești ss., cf. subst. paus și blg. пaук „ciocan mare”. 8. Actual: Paulian. III. Din gr. ∏αῦλος: 1. Pavlu, C., act. 2. Pavle, țig. (16 B II16). 3. Păvligu (Am 157). IV. Alte origini: Din magh. Pal 1. Pal, Vîrfu lui Pal t. (Bz). 2. + -ache, Palache din Cotenești (16 B IV 308). 3. + -cu: Palcu (Ard); Palcău, Ion (Bîr I). 4. Din arm. Bogos „Paul”: Boghos, Seb., armean (RI IX 132); Bogos, mold., 1750, 5. Din rus ∏aшa, Pașa act.; din ucr. ∏aшкo < Pavel: Pașcu, v. Paște II.