pint sn vz pintă

pintă sf [At: ANON. CAR. / V: pint sn / Pl: -te / E: mg pint] (Mgî; Trs) 1 Măsură de capacitate egală, aproximativ, cu un litru. 2 Vas care are această capacitate. 3 Cantitate de lichid pe care o conține acest vas.

pință sf [At: ODOBESCU, S. III, 185 / Pl: ~țe, ~ți / E: nct] (Zlg; reg) 1 Popândău (Citellus citellus). 2 Marmotă (Arctomys marmotta). 3 Veveriță (Sciurus vulgaris).

PINȚĂ, pințe, s. f. Specie de șoarece de cîmp. Pințele, cu labe scurticele la piept, iar la spate cu picioroange, care cînd umblă se saltă ca locustele... i se arătau lui în cale. ODOBESCU, S. IV 185.

PINT s. m. unitate anglo-saxonă de măsură pentru capacități, egală cu 0,568 l în Marea Britanie și 1,136 l în Canada. (< engl. pint)

pint s. 1976 (anglicism) Unitate pentru măsurarea lichidelor, egală cu 0,57 litri v. inch (din engl. pint; D.Am)

pință f., pl. e. Munt. vest. Un fel de guzgan de cîmp, probabil, guzganu săritor (alactaga saliens), confundat și cu popondocu. Fig. Fată vioaĭe și cam ștrengăriță. – În Munt. est chință. V. grivan.

pință (reg.) s. f., g.-d. art. pinței; pl. pințe

pință (reg.) s. f., g.-d. art. pinței; pl. pințe

pință s. f., g.-d. art. pinței; pl. pințe

pintă (-te), s. f. – Măsură de capacitate de circa un litru. Mag. pint, pol., slov. pinta (Cihac, II, 255), din germ. Pinte. Rar, în Trans.

pință (pințe), s. f. – Rozător de cîmp (Alactaga saliens). – Var. chință. Origine îndoielnică. În Munt. Trebuie să fie cuvînt expresiv, bazat pe chiț „interjecție emisă de șoarece” cu infix nazal; sau mai sigur, pornind de la *piț- „mic”, cf. piță, pănțăruș.

PÍNTĂ (< engl.) s. f. Unitate de măsură a capacității sau volumului folosit în sistemul anglo-saxon. Echivalent cu 0,568 l.

PINȚĂ s. v. guzgan, marmotă, popândău, șobolan.

pință s. v. GUZGAN. MARMOTĂ. POPÎNDĂU. ȘOBOLAN.

PINT s.n. (Ban.) Măsură de capacitate. Pint. Pinta. Urna. AC. 360. Etimologie: magh. pint.

pintă, pinte, s.f. (înv. și reg.) măsură de capacitate egală cu un litru; cantitatea de lichid pe care o conține.